Ziua Lucrătorului din Domeniul Culturii, marcată de Consiliul raional Ialoveni printr-un eveniment de apreciere și recunoștință
13 mai 2026
Consiliul raional Ialoveni, în comun cu Secția Cultură, a desfășurat astăzi, 13 mai 2026, evenimentul dedicat Zilei Lucrătorului din Domeniul Culturii, organizat cu scopul de a celebra și aprecia munca, dedicația și contribuția semnificativă a specialiștilor din acest domeniu la promovarea și dezvoltarea valorilor culturale ale comunității.
La eveniment au participat președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia, vicepreședintele raionului, Petru Beregoi, angajați din domeniul culturii din localitățile raionului, reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sergiu Russu, directorul Centrului Național de Cultură Tradițională, Denis Gînga, directoarea interimară a Oficiului Național al Turismului, Ana Sandra, deputatul Ilie Ionaș, primari ai localităților, consilieri raionali, șefa Secției Cultură, Diana Josu-Braniște, precum și oficialități din România.
În deschiderea evenimentului, Natalia Eremia a adresat un mesaj de felicitare tuturor lucrătorilor din domeniul culturii din raionul Ialoveni, evidențiind realizările remarcabile ale acestora și rolul esențial pe care îl au în păstrarea patrimoniului cultural, promovarea tradițiilor autentice și formarea spiritului artistic al tinerei generații.
„Cultura este sufletul unei comunități. Prin activitatea dumneavoastră, păstrați vie identitatea noastră, valorile și tradițiile pe care le transmitem mai departe generațiilor viitoare. Vă mulțumim pentru dedicație, talent și implicare”, a menționat președinta raionului.
În semn de apreciere pentru activitatea desfășurată și contribuția adusă la dezvoltarea și promovarea domeniului cultural din raion, conducerea raionului a înmânat diplome de merit și recunoștință lucrătorilor din domeniul culturii.
Evenimentul a fost completat de recitalurile artiștilor Vitalie Dani și Anișoara Puică, prezenți la invitația Ministerului Culturii. Cu acest prilej, Consiliul raional Ialoveni exprimă sincere mulțumiri Ministerului Culturii pentru susținerea acordată și contribuția la organizarea acestei sărbători dedicate oamenilor de cultură.
Consiliul raional Ialoveni adresează sincere mulțumiri tuturor lucrătorilor din domeniul culturii pentru profesionalism, dăruire și contribuția valoroasă adusă la dezvoltarea vieții culturale a raionului Ialoveni.















