25 de tineri au participat la prima rundă de instruiri în cadrul celei de-a XXXIII-a runde de granturi mici a Fondului pentru Tineri Ialoveni

28 octombrie 2026

În prima zi a sesiunii de instruire în scrierea proiectelor, organizată în cadrul celei de-a XXXIII-a runde de granturi mici a Programului Fondul pentru Tineri Ialoveni, finanțat de Consiliul raional Ialoveni și implementat de Asociația Obștească „Eco-Răzeni”, au participat 25 de tineri și tinere din localitățile Ruseștii Noi, Puhoi, Dănceni și Zîmbreni.

Atelierul „Scrierea proiectelor mici de dezvoltare comunitară” s-a desfășurat la Youth Hub din Răzeni și a reunit membri ai consiliilor elevilor și ai grupurilor de inițiativă civică, interesați să contribuie activ la dezvoltarea școlilor și comunităților lor.

Pe parcursul instruirii, participanții au învățat să identifice și să analizeze problemele comunitare, să formuleze obiective SMART, să planifice activități și să utilizeze instrumente de inteligență artificială în procesul de elaborare a proiectelor. Prin exerciții practice și lucru în echipă, tinerii și-au dezvoltat ideile și au prezentat propuneri concrete, inclusiv pentru dotarea laboratoarelor de fizică și chimie și organizarea unor activități educaționale interactive.

În cadrul rundei a XXXIII-a, echipele de tineri pot solicita granturi de până la 17.000 de lei pentru implementarea proiectelor în raionul Ialoveni, în perioada 16 noiembrie 2026 – 20 ianuarie 2027.

Sunt încurajate în special inițiativele consiliilor elevilor pentru modernizarea cabinetelor, laboratoarelor și spațiilor de recreere, precum și proiectele realizate în parteneriat cu instituții și servicii locale, precum biblioteci, case de cultură, inspectorate de poliție sau centre de sănătate.

Sesiunea de instruire va continua joi, 29 octombrie, cu participarea unei noi grupe de tineri interesați să transforme ideile în proiecte cu impact pentru comunitățile lor.

Consiliul raional Ialoveni susține implicarea activă a tinerilor în viața comunității, oferindu-le oportunități de dezvoltare a competențelor, de inițiere a proiectelor și de participare la identificarea soluțiilor pentru nevoile locale.

Programul Fondul pentru Tineri Ialoveni este realizat în parteneriat cu Asociația Obștească „Eco-Răzeni”, cu sprijinul financiar al New Democracy Fund (NDF) din Danemarca. Granturile mici sunt finanțate din bugetul raionului Ialoveni.

11 afișări