Conceptul privind poliția comunitară a fost prezentat în cadrul unei ședințe de lucru cu primarii localităților raionului Ialoveni
23 septembrie 2024
Consiliului raional Ialoveni a găzduit astăzi, 23 septembrie o ședință de lucru cu privire la dezvoltarea și implementarea conceptului de poliție comunitară, la care au participat angajații Inspectoratului de Poliție Ialoveni, primarii localităților raionului și organizațiile societății civile, împreună cu administrația raionului Ialoveni și conducerea Inspectoratului General al Poliției.
În debutul ședinței, președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia, a adresat un mesaj de salut celor prezenți și un mesaj de mulțumire partenerilor din Regatul Suediei care acordă sprijin Republicii Moldova în implementarea proiectelor care ne asigură securitatea și bunăstarea în comunitățile noastre, sporind sentimentul de încredere și de siguranță al locuitorilor raionului.
Șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, comisarul-șef Alexandru Bejan, a evidențiat că, modelul poliției comunitare este o bună practică preluată din țările europene pentru a păstra liniștea în societate și pentru a preveni criminalitatea prin colaborarea dintre cetățeni și organele de aplicare a legii, sporind astfel, nivelul de încredere între poliție și societatea civilă.
Șeful Inspectoratului de Poliție Ialoveni, comisarul principal Alexandr Boubatrîn, a menționat faptul că, în raionul Ialoveni sunt înființate 25 de consilii de siguranță comunitară, care implică actorii din fiecare localitate în activități de prevenire și de soluționare a problemelor de securitate publică pentru îmbunătățirea calității vieții oamenilor, fapt ce a contribuit la consolidarea cooperării între poliție și actorii comunitari, și la creșterea nivelului de încredere în activitatea poliției.
Șefa Secției prevenire a Direcției Ordine publică din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică, Olesea Țurcanu, a realizat o prezentare detaliată a conceptului de activitate polițienească comunitară, subliniind importanța activității consiliilor de siguranță, care se bazează pe încrederea reciprocă, comunicarea eficientă și schimbarea de mentalitate.
Managerul de proiect din cadrul poliției suedeze, Matilda Druid Kaufeldt, ofițer de poliție din Suedia care acordă suport poliției din Republica Moldova în implementarea conceptului de poliție comunitară, a prezentat o comunicare din experiența țării pe care o reprezintă privind bunele practici și lecțiile învățate în activitatea permanentă de asigurare a securității în comunitate, și a oferit un set de recomandări specifice pentru Republica Moldova.
Evenimentul s-a încheiat cu semnarea Declarației comune trilaterale privind colaborarea între poliție și autoritățile administrației publice locale în promovarea modelului de poliție comunitară.