O nouă investiție în eficiența energetică a Școlii Primare „Ion Creangă” din orașul Ialoveni

12 noiembrie 2026

Consiliul raional Ialoveni continuă investițiile în modernizarea infrastructurii educaționale. Un nou proiect de eficientizare energetică urmează să fie realizat la Școala Primară „Ion Creangă” din orașul Ialoveni, având drept obiectiv modernizarea sistemului de producere și distribuție a agentului termic al instituției.

La 9 noiembrie 2026, la inițiativa UNICEF Moldova, a avut loc o ședință de lucru în format online, cu participarea președintei raionului Ialoveni, Natalia Eremia, a reprezentanților UNICEF Moldova, a directorului Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL), Eugeniu Secrieru, și a directoarei Școlii Primare „Ion Creangă”, Alexandra Hîncu. În cadrul ședinței au fost examinate aspectele tehnice și organizatorice privind pregătirea investiției, fiind convenite acțiunile necesare pentru lansarea procedurii de achiziție publică în a doua jumătate a lunii noiembrie 2026.

Conform documentației tehnice, proiectul prevede demolarea cazangeriei existente, aflată într-o stare avansată de degradare și care prezintă risc de surpare, precum și construcția unei noi centrale termice, în conformitate cu cerințele tehnice și normele de siguranță.

Investiția va contribui la modernizarea infrastructurii termice și la crearea unor condiții mai sigure, confortabile și eficiente energetic pentru elevi și cadrele didactice. Proiectul va fi finanțat de UNICEF Moldova și implementat de ONDRL.

Documentația tehnică a investiției a fost elaborată de administrația Școlii Primare „Ion Creangă”. Consiliul raional Ialoveni a avut un rol activ în facilitarea dialogului și coordonarea eforturilor tuturor actorilor implicați, contribuind la identificarea soluțiilor și la avansarea etapelor necesare pentru realizarea proiectului.

Consiliul raional Ialoveni exprimă aprecierea și recunoștința față de UNICEF Moldova și Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală pentru parteneriat, deschidere și contribuția la realizarea acestei investiții importante pentru comunitatea educațională din Ialoveni. Totodată, Consiliul raional Ialoveni încurajează Primăria orașului Ialoveni să valorifice oportunitățile de finanțare și să se implice activ în identificarea și susținerea proiectelor de modernizare a infrastructurii educaționale, în vederea asigurării unor condiții optime de studiu pentru copiii din comunitate. Considerăm că dezvoltarea durabilă a instituțiilor de învățământ necesită o colaborare constantă și un efort comun din partea tuturor autorităților publice.

Menționăm că, în anul 2024, Consiliul raional Ialoveni, în colaborare cu administrația instituției, a implementat un proiect de eficientizare energetică a clădirii Școlii Primare „Ion Creangă”. Noua investiție reprezintă o continuare firească a eforturilor de modernizare și demonstrează importanța unei abordări integrate, în care intervențiile realizate etapizat contribuie la îmbunătățirea infrastructurii și a condițiilor de studiu.

 

23 afișări