Runda a XXXIII-a a Fondului pentru Tineri Ialoveni avansează: 39 de echipe au trecut etapa interviurilor

9 noiembrie 2026

Cele 39 de echipe care au aplicat la runda a XXXIII-a a Programului de granturi mici „Fondul pentru Tineri Ialoveni”, finanțat de Consiliul raional Ialoveni și implementat cu suportul Asociației Obștești „Eco-Răzeni”, au participat, în perioada 6–7 noiembrie 2026, la etapa interviurilor de evaluare, în cadrul căreia și-au prezentat inițiativele și soluțiile propuse pentru dezvoltarea comunităților din raion.

Pe parcursul celor două zile, 39 de echipe, reunind peste 100 de tineri și tinere din 19 localități ale raionului, și-au prezentat inițiativele, problemele identificate în comunități și soluțiile propuse. Proiectele vizează domenii importante precum educația, știința și tehnologia, cultura și tradițiile, sportul, protecția mediului, siguranța copiilor și amenajarea spațiilor comunitare.

Următoarea etapă a rundei a XXXIII-a va consta în votarea online a proiectelor propuse spre finanțare, oferind comunității posibilitatea de a susține inițiativele tinerilor și de a contribui la selectarea proiectelor care vor beneficia de granturi.

Consiliul raional Ialoveni va continua să susțină Programul „Fondul pentru Tineri Ialoveni”, încurajând inițiativa, creativitatea și implicarea civică a tinerei generații. Prin finanțarea acestor inițiative, ne propunem să oferim tinerilor oportunitatea de a transforma ideile în proiecte concrete și de a contribui activ la dezvoltarea comunităților din care fac parte.

23 afișări