𝗦̦𝗲𝗱𝗶𝗻𝘁̦𝗮 𝗼𝗿𝗱𝗶𝗻𝗮𝗿𝗮̆ 𝗮 𝗖𝗼𝗻𝘀𝗶𝗹𝗶𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗿𝗮𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹 𝗜𝗮𝗹𝗼𝘃𝗲𝗻𝗶 𝗱𝗶𝗻 𝟭𝟮 𝗶𝘂𝗻𝗶𝗲. 𝗔𝘂 𝗳𝗼𝘀𝘁 𝗲𝘅𝗮𝗺𝗶𝗻𝗮𝘁𝗲 𝘀̦𝗶 𝗮𝗽𝗿𝗼𝗯𝗮𝘁𝗲 𝟭𝟵 𝗱𝗲 𝗽𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁𝗲

12 iunie 2026

Consiliul raional Ialoveni s-a întrunit astăzi, 12 iunie 2026, în ședință ordinară, în cadrul căreia au fost examinate și aprobate 19 de proiecte de decizie, fiind în prealabil dezbătute în Comisiile consultative de specialitate.
Ședința a fost deschisă prin onorarea simbolicii de stat a Republicii Moldova, iar în calitate de președinte al ședinței a fost ales consilierul raional Mihai Braga.

𝑂𝑟𝑑𝑖𝑛𝑒𝑎 𝑑𝑒 𝑧𝑖 𝑎 𝑖𝑛𝑐𝑙𝑢𝑠 𝑢𝑟𝑚𝑎̆𝑡𝑜𝑎𝑟𝑒𝑙𝑒 𝑠𝑢𝑏𝑖𝑒𝑐𝑡𝑒 𝑖𝑚𝑝𝑜𝑟𝑡𝑎𝑛𝑡𝑒:
  • Cu privire modificarea bugetului raional pentru anul 2026 aprobat prin Decizia Consiliului raional nr. 7/19 din 12 decembrie 2025
  • Cu privire la alocarea mijloacelor financiare
  • Cu privire la casarea unor mijloace fixe uzate complet
  • Cu privire la încorporarea cetățenilor în serviciul militar în termen, termen redus și serviciul civil în octombrie – ianuarie 2027, precum și a rezerviștilor în caz de mobilizare
  • Cu privire la organizarea odihnei copiilor și adolescenților în sezonul estival 2026
  • Cu privire la repartizarea profitului net anual al Întreprinderii Municipale ,,Centrul stomatologic raional Ialoveni” pentru anul 2025
  • Cu privire la transmiterea în comodat a bunului imobil nr. cadastral 5501210.169.02 și a încăperilor din bunul imobil nr. cadastral 5501210.169.01
  • Cu privire la prelungirea contractelor de locațiune pentru locuințele sociale
  • Cu privire la declararea utilității publice de interes local a lucrărilor de construcție a apeductului magistral de la punctul de racordare din or. Ialoveni spre s. Sociteni, s. Dănceni, s. Suruceni, s. Nimoreni și s. Malcoci
  • Cu privire la declararea utilității publice de interes local a lucrărilor de construcție a apeductului magistral pentru localitățile Costeşti şi Pojăreni (Etapa IV)
  • Cu privire la defrișarea arborilor amplasați pe terenul cu nr. cadastral 5521108.320
  • Cu privire la defrișarea arborilor amplasați pe terenul cu nr. cadastral 5534203.091
  • Cu privire la instituirea Comisiei raionale privind organizarea transportului rutier de persoane prin servicii regulate
  • Cu privire la acceptarea transmiterii cu titlu gratuit de la Consiliul raional către Școala Sportivă raională pentru Copii și Tineret din or. Ialoveni a valorii lucrărilor executate asupra bunului imobil proprietate a Școlii Sportive raionale pentru Copii și Tineret din or. Ialoveni
  • Cu privire la transmiterea unor bunuri materiale
  • Cu privire la evaluarea performanțelor profesionale ale secretarei Consiliului raional
  • Cu privire la constatarea încetării contractelor de locațiune pentru locuințele sociale
  • Cu privire la transmiterea în comodat a încăperilor din bunul imobil nr. cadastral 5501210.169.01 pe un termen de 1 an
  • Cu privire la aprobarea modificărilor operate în unele decizii ale Consiliului raional
Toate proiectele au fost votate și aprobate conform procedurii legale.
40 afișări