Președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia, a fost prezentă la evenimentul „Hora peste Prut”, desfășurat la Iași

27 martie 2026

Președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia, a participat astăzi, 27 martie, la evenimentul „Hora peste Prut”, desfășurat în municipiul Iași, în contextul marcării a 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România.

Evenimentul a reunit oficialități, artiști și ansambluri de pe ambele maluri ale Prutului, constituind un prilej de celebrare a valorilor culturale comune, a tradițiilor autentice și a legăturilor istorice dintre Republica Moldova și România.

Un moment aparte al spectacolului l-a constituit evoluția pe scenă a Orchestrei de Muzică Populară „Porumbița” a Consiliului raional Ialoveni, care a impresionat publicul prin profesionalism, autenticitate și rafinament artistic, promovând cu demnitate patrimoniul cultural al raionului.

Participarea delegației din Ialoveni la acest eveniment reconfirmă angajamentul autorităților publice locale de a susține și valorifica identitatea culturală comună, precum și de a consolida relațiile de colaborare și prietenie dintre comunitățile de pe ambele maluri ale Prutului.

67 afișări