𝗦𝗧𝗔𝗥𝗧 𝘃𝗼𝘁 𝗼𝗻𝗹𝗶𝗻𝗲 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗽𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁𝗲𝗹𝗲 𝗱𝗲𝗽𝘂𝘀𝗲 𝗹𝗮 𝗿𝘂𝗻𝗱𝗮 𝗮 𝗫𝗫𝗫𝗜𝗜-𝗮 𝗱𝗲 𝗴𝗿𝗮𝗻𝘁𝘂𝗿𝗶 𝗺𝗶𝗰𝗶 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝘁𝗶𝗻𝗲𝗿𝗶
13 martie 2026
Partenerii Programului raional „Fondul pentru Tineri Ialoveni”: Consiliul raional Ialoveni și Asociația Obștească „Eco-Răzeni” anunță că, începând cu data de 13 martie 2026, a fost dat startul votării online a proiectelor depuse în cadrul rundei a XXXII-a de granturi mici pentru tineri și tinere.
Selectarea proiectelor care vor beneficia de finanțare se desfășoară în două etape, fiecare dintre acestea contribuind cu 50% la decizia finală de finanțare. Prima etapă presupune evaluarea proiectelor de către membrii Fondului pentru Tineri Ialoveni, prin acordarea unui punctaj rezultat în urma interviurilor și a analizei dosarelor depuse. Evaluarea se realizează în baza a șase criterii de selecție, printre care: fezabilitatea ideii de proiect, gradul de implicare a tinerilor în inițierea și implementarea proiectului, raportul cost–beneficiu, impactul proiectului și parteneriatele stabilite.
A doua etapă constă în votarea online, realizată pe pagina web www.fondultinerilor.md, unde orice persoană interesată are posibilitatea să își exprime votul pentru proiectele favorite din lista celor depuse în cadrul acestei runde de granturi.
Procesul de vot online se va încheia la data de 𝟭𝟲 𝗺𝗮𝗿𝘁𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟲, 𝗼𝗿𝗮 𝟮𝟯:𝟱𝟵.
Participarea la vot presupune acordarea unui punctaj de la 1 la 5 stele pentru proiectele preferate din lista celor 60 de proiecte intrate în concurs. Pentru a participa la vot, persoanele interesate pot accesa linkul: https://forms.office.com/e/VtpjG2ifUr
Menționăm că, în cadrul rundei a XXXII-a de granturi mici, au fost depuse 60 de proiecte din 19 localități ale raionului Ialoveni, prin care se solicită suport financiar în valoare totală de 780 de mii de lei.
Programul de granturi mici pentru tineri și tinere este implementat de partenerii Programului „Fondul pentru Tineri Ialoveni”: Consiliul raional Ialoveni – finanțatorul majoritar și Asociația Obștească „Eco-Răzeni” – finanțator și implementator al programului, având drept scop susținerea inițiativelor tinerilor și implicarea activă a acestora în dezvoltarea comunităților locale.



