A fost dat startul Taberei de vară pentru copii și tineret „Ambiție! Educație! Inspirație”

5 august 2024

Consiliul raional Ialoveni a dat astăzi, 5 august startul Taberei de vară pentru copii și tineret „Ambiție! Educație! Inspirație”, organizată cu scopul de a promova și stimula tinerii activi să participe la activități extrașcolare.

Programul Taberei de vară prevede organizarea a două ture: prima tură în perioada 5-9 august, iar cea de-a doua tură în intervalul 12-16 august. Tinerii participanți la Tabăra de vară au parte de ateliere de pictură, dans, educație financiară, deprinderi de viață, știință, artă decorativă, jocuri distractive și interactive etc.

Totodată, copiii vor avea parte de o excursie gratuită la Galeria colecțiilor „Petru Costin” a Consiliului raional Ialoveni, la Clubul ZOO și Lacul cu nuferi din localitatea Bardar, precum și o vizită la Fabrica de înghețată „Sandriliona” din orașul Ialoveni.

Consiliul raional Ialoveni aduce sincere mulțumiri și aprecieri tuturor partenerilor care au fost receptivi și s-au implicat activ în buna organizare și desfășurare a Taberei de vară pentru copii și tineret „Ambiție! Educație! Inspirație”. Printre aceștia se numără Asociația Obștească „Eco-Răzeni”, Centrul de creație al Elevilor, Comunitatea „Ciocârlia”, Clubul ZOO și Lacul cu nuferi din localitatea Bardar, Fabrica de înghețată „Sandriliona” etc.

 

229 afișări