Cele 58 de echipe finaliste ale rundei de granturi mici și-au prezentat rezultatele proiectelor în cadrul Galei bunelor practici

29 iunie 2024

Circa 200 de tineri și tinere din 20 de localități ale raionului, și-au prezentat rezultatele celor 58 de proiecte pe care le-au realizat în perioada 18 martie – 25 iunie, în cadrul rundei a XXVIII-a de granturi mici, cu suportul Programului raional ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”, iar Consiliul raional Ialoveni și Asociaţia obștească ,,Eco-Răzeni” le-a decernat diplome de merit în cadrul Galei bunelor practici, cu genericul ,,Activismul civic al tinerilor – soluția dezvoltării comunitare”, care s-a desfășurat astăzi, 29 iunie, în incinta Centrului de Business Ialoveni.

Cele 58 de echipe și-au prezentat rezultatele proiectelor în cadrul a cinci ateliere de lucru, coordonate de Natalia Eremia, președinta raionului, Petru Beregoi, vicepreședintele raionului, Aliona Castraveț, consilieră raională, Nicoleta Hariton, consilieră raională și Natalia Frunză, șef-adjunct al Direcției generale educație.

Președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia, a felicitat echipele de tineri și tinere pentru rezultatele obținute, dorindule succese în următoarea rundă care va fi lansată în luna septembrie. Totodată, președinta raionului Natalia Eremia a subliniat faptul că, inițiativele și ideile ingenioase ale consiliilor locale ale tinerilor, ale consiliilor elevilor și ale grupurile de inițiativă civică de voluntari, vor fi susținute întotdeauna de Consiliul raional Ialoveni, care își planifică să investească și mai mult în dezvoltarea programelor pentru tineret.

Gala a continuat cu premierea laureaților Concursului raional ,,Îmi pasă de Planeta mea!”. Patru instituții de învățământ care-au desfășurat pe parcursul lunii aprilie cele mai multe activități cu genericul: ,,Generația Eco pentru un viitor verde și sustenabil” s-au învrednicit de certificate de grant în valoare de 10 000 lei fiecare. Este vorba de L. T. ,,Olimp” din Costești, L. T. ,,Petre Ștefănucă” din Ialoveni, L. T. ,,Ion Suruceanu” din Suruceni și Liceul Teoretic Molești.

Festivitatea a cuprins și Ceremonia de semnare a Acordului de colaborare între Inspectoratul de Poliție Ialoveni și Asociaţia obștească ,,Eco-Răzeni” privind desfășurarea campaniilor de informare și instruire pentru tineri.

În cadrul evenimentului, Inesa Dorogan, reprezentanta Programului ,,Comunitatea mea” de la IREX Moldova și Sergiu Gurău, director executiv, A. O. ,,Eco-Răzeni” au vorbit tinerilor despre lansarea proiectului ,,Participarea tinerilor – soluția dezvoltării comunitare”, finanțat de USAID prin intermediul IREX – Programul ,,Comunitatea mea” pentru reconstituirea prin alegeri participative, a consiliilor locale de tineret în 6 localități: Ialoveni, Gangura, Răzeni, Costești, Dănceni și Ruseștii Noi.

Activitatea de celebrare a rezultatelor a culminat cu un program artistic oferit tinerilor de Ansamblul etnofolcloric ,,Alină-te dor” din s. Dănceni, conducător artistic Zinaida Șuba, consilieră raională.

Evenimentul de totalizare a rundei a XXVIII-a de granturi mici a fost organizat de partenerii Programului raional ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”: Consiliul raional Ialoveni și Asociația obștească ,,Eco-Răzeni”, cu suportul IM Swedish Development Partner și Fundația Est-Europeană din resursele Suediei.

Menționăm că, bugetul total pentru implementarea celor 58 de proiecte din cadrul rundei a XXVIII-a de granturi mici, constituie 451 000 lei, dintre care: suma de 251 000 lei este contribuția Consiliului raional Ialoveni, suma de 100 000 lei este oferită de Lafayette College din SUA, iar suma de 100 000 lei este oferită de IM Swedish Development Partner și Fundația Est-Europeană din Moldova din resursele Suediei.

Cele 58 de echipe și-au prezentat rezultatele proiectelor în cadul a cinci ateliere de lucru, coordonate de doamna Natalia Eremia, președinta raionului, domnul Petru Beregoi, vicepreședintele raionului, doamna Aliona Castraveț, consilier raional, doamna Nicoleta Hariton, consilier raional și doamna Natalia Frunză, șef-adjunct al Direcției generale educație.

Doamna președintă Natalia Eremia a felicitat cordial echipele de tineri și tinere pentru rezultatele obținute, dorindu-le succese în următoarea rundă care va fi lansată în luna septembrie. Totodată, doamna președintă Natalia Eremia a subliniat faptul că, inițiativele și ideile ingenioase ale consiliilor locale ale tinerilor, ale consiliilor elevilor și ale grupurile de inițiativă civică de voluntari, vor fi susținute întotdeauna de Consiliul raional Ialoveni, care își planifică să investească și mai mult în dezvoltarea programelor pentru tineret.

Gala a continuat cu premierea laureaților Concursului raional ,,Îmi pasă de Planeta mea!”. Patru instiuții de învățământ care-au desfășurat pe parcursul lunii aprilie cele mai multe activități cu genericul: ,,Generația Eco pentru un viitor verde și sustenabil” s-au învrednicit de certificate de grant în valoare de 10 000 lei fiecare. Este vorba de L. T. ,,Olimp” din Costești, L. T. ,,Petre Ștefănucă” din Ialoveni, L. T. ,,Ion Suruceanu” din Suruceni și Liceul Teoretic Molești.

Festivitatea a cuprins și Ceremonia de semnare a Acordului de colaborare între Inspectoratul de Poliție Ialoveni și Asociaţia obștească ,,Eco-Răzeni” privind desfășurarea campaniilor de informare și instruire pentru tineri.

În cadrul evenimentului, doamna Inesa Dorogan, Reprezentantă IREX Moldova și domnul Sergiu Gurău, director executiv, A. O. ,,Eco-Răzeni” au vorbit tinerilor despre lansarea proiectului ,,Participarea tinerilor – soluția dezvoltării comunitare”, finanțat de USAID prin intermediul IREX – Programul ,,Comunitatea mea” pentru reconstituirea, prin alegeri participative, a consiliilor locale de tineret în 6 localități: Ialoveni, Gangura, Răzeni, Costești, Dănceni și Ruseștii Noi.

Activitatea de celebrare a rezultatelor a culminat cu un program de artistic oferit tinerilor de Ansamblul etnofolcloric ,,Alină-te dor” din s. Dănceni, cond. art. Zinaida Șuba, consilier raional.

Evenimentul de totalizare a rundei a XXVIII-a de granturi mici a fost organizat de partenerii Programului raional ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”: Consiliul raional Ialoveni și Asociația obștească ,,Eco-Răzeni”, cu sprijinul de IM Swedish Development Partner și Fundația Est-Europeană din resursele Suedie

Menținăm că, bugetul total pentru implementarea celor 58 de proiecte din cadrul rundei a XXVIII-a de granturi mici, constituie 451 000 lei, dintre care: suma de 251 000 lei este contribuția Consiliului raional Ialoveni, suma de 100 000 lei este oferită de Lafayette College din SUA, iar suma de 100 000 lei este oferită de IM Swedish Development Partner și Fundația Est-Europeană din Moldova din resursele Suediei.

55 afișări