Șapte proiecte au fost aprobate pentru a fi implementate în localitățile raionului Ialoveni cu suportul DRRM

9 aprilie 2024

Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova a Guvernului României a anunțat proiectele aprobate spre finanțare în rezultatul concursului de granturi desfășurat în perioada februarie – martie 2024.

Conform anunțului publicat pe site-ul www.drrm.gov.ro, șapte proiecte au fost aprobate spre finanțare pentru a fi implementate în 5 localități ale raionului Ialoveni:
1. Asociația Obștească „Baștina-Nimoreni”, proiectul „Costumul popular – valoare culturală”;
2. Gimnaziul „Mitropolit Gurie Grosu” din satul Nimoreni, proiectul ,,Edificarea bustului Mitropolitului Gurie Grosu”;
3. Primăria satului Costești, proiectul „Renovarea acoperișului la galeriile Grădiniței nr. 1. „Andrieș”;
4. Primăria satului Costești, proiectul „Cartea unește lumi Transformarea Bibliotecii din Costești în Centrul de cunoaștere a literaturii române și universale”;
5. Primăria satului Hansca, proiectul „Prin cultură și tradiție construim Punțile Prieteniei”;
6. Primăria satului Dănceni, proiectul „Promovăm valori și tradiții românești prin artă și cultură în Dănceni”;
7. Primăria comunei Răzeni, proiectul „Renovarea pentru viitor. Modernizarea Grădiniței „Alunelul” în Răzeni, Ialoveni – o inițiativă educațională pentru dezvoltarea comunității”.

Consiliul raional Ialoveni adresează sincere  mulțumiri Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova a Guvernului României, în semn de gratitudine pentru contribuția substanțială la realizarea proiectelor de dezvoltare durabilă a localităților raionului, precum și aplicanților la proiecte, care au obținut aprobare spre finanțare”.

Totodată, administrația raionului încurajează în continuare factorii de decizie ai primăriilor și instituțiilor din cadrul raionului Ialoveni să aplice la proiecte și programe destinate îmbunătățirii calității vieții cetățenilor din comunitate.

193 afișări