1 noiembrie 2023
În scopul implementării prevederilor Legii cu privire la tineret nr. 215 din 29. 07. 2016, dar şi a priorităţilor Strategiei naţionale de dezvoltare a sectorului de tineret ,,Tineret 2030”, conform Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 552 din 07 octombrie 1996, cu privire la instituirea sărbătorii ,,Ziua Naţională a Tineretului”, în mod tradiţional, Consiliul Raional Ialoveni încurajează comunităţile ca pe parcursul lunii noiembrie 2023, instituţiile publice, organizaţiile societăţii civile, grupurile de iniţiativă civică, consiliile elevilor şi consiliile locale de tineret în parteneriat cu mass-media să desfăşoare diverse acţiuni care să celebreze sărbătoarea ,,Ziua Naţională a Tineretului”.
Subliniem faptul că, tinerii ne sunt resursa cea mai valoroasă şi reprezintă persoanele cu vârste cuprinse între 14 – 35 de ani, iar beneficiile şi avantajele activităţilor de participare activă a tinerilor sunt evidente în dezvoltarea durabilă a localităţilor şi a afirmării tinerilor în cadrul unei societăţi civile responsabile ce promovează cetăţenia inteligentă şi activă.
Ataşăm Programul de activităţi dedicate Zilei Naţionale a Tineretului care se vor desfăşura pe parcursul lunii noiembrie 2023 în localităţile raionului Ialoveni.
423 afișări