Interviurile cu aplicanții la Runda a XXVII-a de granturi mici pentru echipele de tineri și tinere

12 octombrie 2023

Partenerii Programului raional ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”: Consiliul Raional Ialoveni și Asociația Obștească ,,Eco-Răzeni” au lansat la începutul lunii septembrie cea de-a XXVII – a rundă de granturi mici pentru echipele tineri și tinere.

În perioada 04 – 27 septembrie 2023, a fost organizat concursul de proiecte, la care au fost depuse 32 de proiecte ale grupurilor de iniţiativă civică, ale consiliilor elevilor și ale consiliilor locale de tineret, care au solicitat suportul financiar în valoare totală de 409 740 lei. Peste 210 tineri și tinere, din care: 90% elevi, 6% studenți şi 4% salariați, cu vârste cuprinse între 14 – 35 ani, din 17 localităţi ale raionului Ialoveni, au reuşit să formeze grupuri de iniţiativă cu scopul de creare a oportunităților de participare a tinerilor pentru a contribui la dezvoltarea comunității și la dezvoltarea personală. Echipele de tineri și tinere, în medie, au în componenţa lor câte 5 – 6 membri, dintre care din totalul lor sunt: 40 băieţi şi 171 fete.

În cadrul rundei a XXVII-a de granturi mici, urmare a atelierelor de instruire privind scrierea proiectelor, organizate în ziele de 09 și 16 septembrie 2023, în sala mare de ședințe a Consiliului Raional Ialoveni, precum și la data de 22 septembrie 2023, în regim online, pe Platforma Zoom, au fost instruiți circa 90 de tineri și tinere (29 de băieți și 61 de fete) din 14 localități ale raionului: Horești, Nimoreni, Molești, Mileștii Mici, Costești, Ruseștii Noi, Cărbuna, Sociteni, Țipala, Suruceni, Bardar, Puhoi, Ulmu și or. Ialoveni.

În perioada 02 – 03 octombrie 2023, în regim online, pe Platforma Zoom, s-au desfășurat interviurile de clarificare cu cele 32 de echipe de proiect, care au solicitat suportul financiar necesar în cadrul rundei de toamnă de granturi mici pentru tineri. Participanţii la interviu și-au structurat comunicarea de 15 minute conform punctelor de reper: arborele problemei identificate (cauzele și efectele problemei); arborele soluțiilor (scopul și obiectivele proiectului); descrierea detaliată a activităţilor; evidenţierea rolului participativ al tinerilor; enumerarea rezultatelor scontate; contribuţia comunităţii și bugetul proiectului.

În perioada 02 – 05 octombrie 2023, publicul a avut posibilitatea să voteze inițiativele favorite din lista celor 32 de proiecte depuse spre finanțare de către consiliile locale de tineret, consiliile elevilor și grupurile de inițiativă civică din 17 localități ale raionului Ialoveni. În total, cele 32 de proiecte au acumulat peste 15 500 de voturi. Pentru a vedea clasamentul publicului putem accesa link-ul: https://fondultinerilor.md/?p=4783 .

Menționăm că, luni, 09 octombrie 2023, în regim online, pe Platforma Zoom, s-a desfășurat atelierul de instruire privind managementul proiectelor cu cele 32 de echipe de tineri și tinere, desemnate finaliste ale rundei a XXVII-a de granturi mici, privind procedurile de implementare cu succes a proiectelor: prevederile acordului de colaborare și anexele acestuia; responsabilitățile echipelor de proiect; regulile de promovare și de sporire a vizibilității activităților desfășurate în cadrul proiectului pentru informarea comunității; managementul financiar; întocmirea rapoartelor narative și financiare; organizarea activităţilor conform planului de acțiuni, cu implicarea tinerilor (băieți și fete) din categoriile defavorizate. Cele 32 de echipe de proiect au primit în format electronic documentele necesare prevăzute în acordul de colaborare privind implementarea fiecărui proiect.

Vă prezentăm cele 32 de echipe de proiect, care au participat la interviu.

  1. Consiliul elevilor din Liceul Teoretic Ruseștii Noi, lider – Cîrlan Ana-Maria, mentor – Viorica Codreanu, au prezentat proiectul nr. 699 ,,Renaștere în pagini” și au solicitat suportul financiar de 9 000 lei;
  2. Grupul de inițiativă civică ,,Amintiri din viitor” din Liceul Teoretic Costești, lider – Sandu Pimen, mentor – Sandu Olesea, au prezentat proiectul nr. 700 ,,Fotografia e o artă” și au solicitat suportul financiar de 12 600 lei;
  3. Grupul de inițiativă civică ,,Voluntarii Liceului Teoretic ,,Petre Ștefănucă” din or. Ialoveni, lider – Grosu Elisabet, mentor – Rudoi Silvia, au prezentat proiectul nr. 701 ,,Aici totul prinde culoare” și au solicitat suportul financiar de 14 340 lei;
  4. Formaţia folclorică „Alină-te dor” din s. Dănceni, lider – Șuba Zinaida, mentor – Ursu Mariana, au prezentat proiectul nr. 702 ,,Izvorul nemărgit de simbol şi valoare a portului popular” și au solicitat suportul financiar de 10 700 lei;
  5. Grupul de inițiativă civică ,,Realiștii” din Liceul Teoretic „Aurel David” din s. Bardar, lider – Plugaru Ionela, mentor – Tonu Ludmila, au prezentat proiectul nr. 703 ,,Împreună spre modernizare” și au solicitat suportul financiar de 5 400 lei;
  6. Grupul de inițiativă civică ,,Salvatorii” din s. Suruceni, lider – Suruceanu Victoria, mentor – Enache Svetlana, au prezentat proiectul nr. 704 ,,Animalele – ființe vii” și au solicitat suportul financiar de 14 600 lei;
  7. Consiliul local al tinerilor din c. Răzeni, lider – Jardan Iulian, mentor – Petcu Ana, au prezentat proiectul nr. 705 ,,Să-mi cânți cobzar…” și au solicitat suportul financiar de 12 100 lei;
  8. Consiliul local al tinerilor din s. Horești, lider – Gore Gabriela, au prezentat proiectul nr. 706 ,,O echipă dotată – o generație asigurată” și au solicitat suportul financiar de 14 100 lei;
  9. Grupul de inițiativă civică ,,Pro-Idea” din Gimnaziul ,,Grigore Vieru”, or. Ialoveni, lider – Borta Teodor, mentor – Cazacu Ala, au prezentat proiectul nr. 707 ,,Safe Space” și au solicitat suportul financiar de 15 000 lei;
  10. Grupul de inițiativă civică ,,Patrula școlară” din Liceul Teoretic ,,Petre Ștefănucă”, Ialoveni, lider – Țurcanu Georgeta, mentor – Galescu Valentina, au prezentat proiectul nr. 708 ,,Vita prioritatem” și au solicitat suportul financiar de 13 800 lei;
  11. Grupul de inițiativă civică ,,V.I.S. – viziune, inspirație, satisfacție” din Liceul Teoretic ,,Olimp”, s. Costești, lider – Diaconu Elena, mentor – Garbuz Dorin, au prezentat proiectul nr. 709 ,,În aer liber” și au solicitat suportul financiar de 9 300 lei;
  12. Grupul de inițiativă civică ,,Prietenii” din Liceul Teoretic Costești, lider – Bortă Daniela, mentor – Bortă Liliana, au prezentat proiectul nr. 710 ,,Fii alături de mine, acceptând diferența!” și au solicitat suportul financiar de 15 000 lei;
  13. Consiliul elevilor din Liceul Teoretic ,,Ion Pelivan” din c. Răzeni, lider – Puica Gheorghe, mentor – Calmațui Tatiana, au prezentat proiectul nr. 711 ,,În umbra culiselor!” și au solicitat suportul financiar de 9 000 lei;
  14. Grupul de inițiativă civică ,,Testament” din s. Costești, lider – Levinte Doina, mentor – Mereacre Maria, au prezentat proiectul nr. 712 ,,Deja vu în viitor” și au solicitat suportul financiar de 10 200 lei;
  15. Grupul de inițiativă civică ,,TACT – tinerii activi pentru comunitate” din c. Răzeni, lider – Bodeanu Beatrice-Cecilia, mentor – Chianu Victoria, au prezentat proiectul nr. 713 ,,Arta va schimba lumea!” și au solicitat suportul financiar de 9 100 lei;
  16. Grupul de inițiativă civică ,,Totul pentru viitor” din Gimnaziul Văratic, lider – Portas Mihaela, mentor – Vdovicenco Ina, au prezentat proiectul nr. 714 ,,Sportul înseamnă viaţă!” și au solicitat suportul financiar de 13 100 lei;
  17. Grupul de inițiativă civică ,,Echipa VoleiGrant” din Gimnaziul Văratic, lider – Gluhu Mihaela, mentor – Catarau Ana, au prezentat proiectul nr. 715 ,,Volei Succes” și au solicitat suportul financiar de 15 000 lei;
  18. Grupul de inițiativă civică ,,Youth Klinic Avante” de la Centrul de sănătate prietenos tinerilor ,,Avante”, Ialoveni, lider – Gafton Doinița, mentor – Dunai Lilia, au prezentat proiectul nr. 716 ,,Mănâncă sănătos, simte-te sănătos!” și au solicitat suportul financiar de 15 000 lei;
  19. Grupul de inițiativă civică ,,PRO – potențial, rezultat, organizare” din Liceul Teoretic ,,Gheorghe Palade”, s. Puhoi, lider – Pîrțu Evelina, mentor – Șarpe Viorel, au prezentat proiectul nr. 717 ,,Sport, prietenie și premii” și au solicitat suportul financiar de 9 500 lei;
  20. Consiliul elevilor din Liceul Teoretic „Mihail Bârcă” din c. Mileștii Mici, lider – Cruceresco Gabriela, mentor – Bardă Aliona, au prezentat proiectul nr. 718 ,,Uniți pentru a schimba lumea spre bine – ediția a II-a” și au solicitat suportul financiar de 12 600 lei;
  21. Consiliul elevilor din Liceul Teoretic Țipala, lider – Castraveț Corina, mentor – Ghețiu Maria, au prezentat proiectul nr. 719 ,,Sediul consiliului elevilor” și au solicitat suportul financiar de 15 000 lei;
  22. Grupul de inițiativă civică ,,Noi suntem schimbarea” din Liceul Teoretic ,,Gheorghe Palade”, s. Puhoi, lider – Demian Daniela, mentor – Grejdeanu Ana, au prezentat proiectul nr. 720 ,,Plantăm rădăcini pentru un mediu mai bun” și au solicitat suportul financiar de 14 900 lei;
  23. Consiliul elevilor din Gimnaziul „Mihai Eminescu”, s. Ulmu, lider – Pisica Eugenia, mentor – Vîrtosu Lilia, au prezentat proiectul nr. 721 ,,Spre un viitor mai verde” și au solicitat suportul financiar de 15 000 lei;
  24. Grupul de inițiativă civică ,,Tinerii aduc schimbarea” din s. Cărbuna, lider – Spînachi Constantin, mentor – Rață Cristina, au prezentat proiectul nr. 722 ,,Parcul de la Drumul Gării” și au solicitat suportul financiar de 15 000 lei;
  25. Grupul de inițiativă civică ,,Tinerii aduc schimbarea” din Gimnaziul Cărbuna, lider – Andrieș Cristina, mentor – Rață Cristina, au prezentat proiectul nr. 723 ,,Ziarul școlar ,,Clubul TAS” și au solicitat suportul financiar de 15 000 lei;
  26. Grupul de inițiativă civică ,,Scânteia” din Liceul Teoretic ,,Ion Pelivan” din c. Răzeni, lider – Spinenco Mihaela, mentor – Gureu Mariana, au prezentat proiectul nr. 724 ,,Știința altfel – ediția a II-a” și au solicitat suportul financiar de 15 000 lei;
  27. Grupul de inițiativă civică ,,Realiștii” din Liceul Teoretic ,,Andrei Vartic”, or. Ialoveni, lider – Cernean Alexandra, mentor – Chiriac Rodica, au prezentat proiectul nr. 725 ,,Vocea durabilă” și au solicitat suportul financiar de 15 000 lei;
  28. Grupul de inițiativă civică ,,Visătorii în acțiune” din Gimnaziul Gangura, lider – Reznicenco Cristian, mentor – Lilia Șchiopu, au prezentat proiectul nr. 726 ,,Lectura înaripează sufletul” și au solicitat suportul financiar de 15 000 lei;
  29. Consiliul elevilor din Gimnaziul Sociteni, lider – Salcuțan Alexandrina, mentor – Pricop Rodica, au prezentat proiectul nr. 727 ,,Sănătatea copiilor vs societate prosperă!” și au solicitat suportul financiar de 14 900 lei;
  30. Grupul de inițiativă civică ,,Un pas spre viitor…” din Liceul Teoretic “Olimp”, s. Costești, lider – Grigorița Cătălina, mentor – Luca Lilia, au prezentat proiectul nr. 728 ,,Banca amintirilor” și au solicitat suportul financiar de 5 500 lei;
  31. Grupul de inițiativă civică ,,For change” din s. Nimoreni, lider – Chirica Beatrice-Anastasia, au prezentat proiectul nr. 729 ,,Tehnică pentru activități culturale” și au solicitat suportul financiar de 15 000 lei;
  32. Consiliul local al tinerilor Sociteni, lider – Tabaranu Marislava, mentor – Vutcariov Ana-Maria, au prezentat proiectul nr. 730 ,,Securitate mai presus de toate!” și au solicitat suportul financiar de 15 000 lei.

Astfel, tinerii au manifestat iniţiative originale şi soluţii ingenioase de a schimba lucrurile spre bine în comunităţile noastre, fapt ce bucură foarte mult partenerii programului.

Menționăm că, selectarea proiectelor se desfășoară în două etape, fiecare dintre ele asigurând câte 50% din votul final:

  1. Votarea online pe pagina web www.fondultinerilor.md, unde orice persoană a avut posibilitatea ca în perioada 02 – 05 octombrie 2023, să-și dea votul pentru maximum 3 proiecte favorite din lista proiectelor depuse spre finanțare în această rundă de granturi.
  2. Punctajul acordat în urma interviurilor de clarificare cu cele 32 de echipe de proiect, ce s-a desfășurat în perioada 02 – 03 octombrie 2023, în regim online, pe Platforma Zoom, precum și a analizei dosarelor de către membrii echipei Programului raional ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”, în baza celor 6 criterii de selecție (fezabilitatea ideii de proiect, măsura în care tinerii sunt implicaţi în iniţierea şi realizarea proiectului, raportul cost-beneficii, impactul și parteneriate cu actorii din comunitate).

Rezultatele finale privind proiectele finaliste și bugetele aprobate sunt publicate pe pagina web www.fondultinerilor.md la data de 06 octombrie 2023. Vă reamintim că proiectele vor fi implementate în perioada 10 octombrie – 20 decembrie 2023.

Programul raional „Fondul pentru Tineri Ialoveni” este implementat de Asociaţia Obştească „Eco-Răzeni” în parteneriat cu Consiliul Raional Ialoveni şi realizat cu suportul Fundaţiei Est-Europene din Moldova.

Tinerilor activi le mulţumim pentru interesul manifestat pentru programul de granturi şi le dorim mult succes !

499 afișări