GALA BUNELOR PRACTICI: ,,ACTIVISMUL CIVIC AL TINERILOR – SOLUȚIA DEZVOLTĂRII COMUNITARE”, EDIȚIA XI

7 septembrie 2021

 În scopul celebrării rezultatelor performante ale celor 10 proiecte din 8 localități ale raionului, implementate în cadrul Rundei a XXII – a de granturi mici a Programului ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”, și prezentării celor 8 consilii locale de tineret, reconstituite în 8 localități prin exercițiul democratic al alegerilor participative, la 04 septembrie 2021, administraţia raionului Ialoveni și Asociația Obștească ,,Eco-Răzeni”, au organizat Gala Bunelor Practici, cu genericul: ,,Activismul civic al tinerilor – soluția dezvoltării comunitare”, Ediţia a XI-a, în incinta Centrului de Sprijinire a Mediului de Afaceri Transfrontaliere – Training, Expoziţii şi Simpozioane, loc pitoresc în Pădurea Ruseştii Noi.

Acest eveniment s-a remarcat prin participarea activă a circa 60 de tineri ingenioși (femei și bărbați), cu vârste cuprinse între 14 și 35 ani, care  s-au implicat în implementarea celor 10 proiecte din 8 localități, precum și în organizarea alegerilor pentru reconstituirea celor 8 consilii ale tinerilor din 8 localități, împreună cu mentorii lor adulți și autoritățile administrației publice locale.

La eveniment ne-au onorat cu prezenţa sa partenerii pentru dezvoltarea politicilor de tineret. Domnul Mihail SILISTRARU, preşedintele raionului Ialoveni, a subliniat că, pe parcursul celor 11 ani de activitate ai Programului raional: ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”, instituit în anul 2010, administrația raionului Ialoveni a asigurat contribuția financiară pentru desfășurarea celor 22 de runde de granturi mici pentru tineri, prin care s-a oferit tinerilor suportul necesar pentru ca ei să realizeze circa 381 de proiecte în 25 de localități ale raionului. De asemenea, domnul președinte a anunțat că administrația raionului va susține cu suma de 100 000 lei runda a XXIII-a de granturi mici pentru tineri și cu suma de 100 000 lei runda a III-a de granturi pentru tinerii antreprenori, ambele runde fiind lansate în luna septembrie 2021.

Distinsa doamnă profesor Galina TONU, vicepreședintele raionului Ialoveni a evidențiat meritele deosebite, dedicația și implicarea activă de care dau dovadă tinerii bravi și inteligenți, prin participarea la procesul de luare a deciziilor și realizarea proiectelor de dezvoltare comunitară. Doamna vicepreședinte a menționat că administrația raionului a oferit suportul financiar de 53 000 lei pentru implementarea celor 10 proiecte ale tinerilor din 8 localități: Ialoveni, Puhoi, Horești, Costești, Molești, Ulmu, Cărbuna, Răzeni, în cadrul Rundei a XXII-a de granturi, desfășurată în primăvara – vara anului 2021. De asemenea, administrația raionului a acordat suportul financiar de 12 000 lei pentru organizarea alegerilor participative și reconstituirea celor 8 consilii locale de tineret în localitățile: Ialoveni, Costești, Țipala, Sociteni, Zîmbreni, Molești, Ruseștii Noi, Văsieni.

Domnul Anatolie DIMITRIU, manager al proiectelor transfrontaliere de dezvoltare durabilă a raionului Ialoveni, împreună cu domnul comisar-șef Vitalie ȚURCANU, Șeful Inspectoratului de Poliție Ialoveni, au prezentat activitățile proiectului ,,Poduri pentru creșterea încrederii între poliție și cetățenii raionului Ialoveni și ai județului Iași”, finanțat de Uniunea Europeană. Proiectul s-a implementat în perioada iulie 2020 – iulie 2021 și a sporit eficiența unităților de poliție din raionul Ialoveni și din județul Iași, prin dotarea cu echipament de operare și organizarea sesiunilor de instruire.

Domnul Sergiu GURĂU, director executiv, Asociația Obștească ,,Eco-Răzeni” a făcut o totalizare a rezultatelor implementării proiectului regional ,,Activismul tinerilor – soluția dezvoltării comunitare” în perioada septembrie 2020 – august 2021. Acest proiect a  sporit gradul de participare a tinerilor la procesul de luare a deciziilor prin faptul că circa 40 de tineri au fost instruiți în domeniul democrației participative, iar peste 800 de tineri au fost informați și implicați în organizarea alegerilor pentru reconstituirea consiliilor locale de tineret în 8 localități ale raionului. De asemenea, a fost lansat primul podcast raional RadiO2 Tineret Ialoveni, a fost dezvoltată Platforma online a tinerilor activi: ,,Eu sunt Ialoveni”, și a fost elaborat Programul de dezvoltare a politicilor de tineret ale raionului Ialoveni pentru anii 2022 – 2026, cu participarea tinerilor împreună cu autoritățile administrației publice locale și actorii comunitari.

Gala Bunelor Practici a cuprins Concursul ,,Topul Proiectelor de Succes”, care s-a desfăşurat în 2 ateliere de lucru, unde, au participat consiliile locale de tineret şi grupurile de iniţiativă civică ale tinerilor, care au demonstrat rezultatele proiectelor implementate şi activităţile realizate, respectând criteriile: inovaţie şi originalitate, continuitate şi durabilitate, impactul şi beneficiul adus comunităţii, replicabilitate, eficienţă, utilizarea raţională a resurselor, participare şi parteneriate cu diferiţi actori sociali.

La lucrările atelierului I  Rolul educaţiei non-formale în dezvoltarea capacităţilor şi competenţelor tinerilor,coordonat de doamna MELINTEANU Veronica, manager de program, A. O. ,,Eco-Răzeni”, au participat:

  1. 1. Grupul de inițiativă civică ,,Noi suntem schimbarea”, Puhoi, lider – Lidia Plăcintă, mentori – Tatiana Soltan și Veronica Șarpe, proiectul nr. 541 ,,Un tânăr informat – un tânăr protejat”;
  2. Grupul de inițiativă civică ,,YK Avante”, Ialoveni, lider – Cristina Mereacre, mentor – Lilia Dunai, proiectul nr. 542 ,,Standarde de calitate în servicii de sănătate prietenoase tinerilor din raionul Ialoveni”;
  3. Grupul de inițiativă civică ,,Perspectiva”, Horești, lider – Gabriela Gore, proiectul nr. 544 ,,LogoLand Horești”;
  4. Consiliul Local de Tineret Costești, lider – Elena Bîrcă, mentor – Mihaela Novac, proiectul nr. 545 ,,Un nou CLT Costești”;
  5. Grupul de inițiativă civică ,,Generațiile de ieri și azi uniți prin sport”, Costești, lider – Aliona Levinte, mentor – Elena Goro, proiectul nr. 550 ,,Am dreptul la vestiarul meu”;
  6. Membrii Consiliului Local de Tineret Țipala, proiectul ,,Organizarea alegerilor pentru CLT Țipala”;
  7. Membrii Consiliului Local de Tineret Costești, proiectul ,,Organizarea alegerilor pentru CLT Costești”;
  8. Membrii Consiliului Local de Tineret Ialoveni, proiectul ,,Organizarea alegerilor pentru CLT Ialoveni”;
  9. Membrii Consiliului Local de Tineret Sociteni, proiectul ,,Organizarea alegerilor pentru CLT Sociteni”.

În cadrul atelierului II  Accesul facilitat al tinerilor la activități cultural-artistice și de petrecere a timpului liber, coordonat de doamna Galina TONU, vicepreședintele raionului Ialoveni și domnișoara Maria LEVINTE, consilier raional în Consiliul Raional Ialoveni, au participat:

  1. Grupul de voluntari ,,Bibliostașii lecturii”, Molești, lider – Lena Cujbă, mentor – Tamara Ceban, proiectul nr. 539 ,,Totul începe de la o bibliotecă organizată, Ediția a II-a”;
  2. Grupul de inițiativă civică ,,Pro Cultura”, Ulmu, lider – Alina Jumir, mentor – Victoria Guțu, proiectul nr. 540 ,,Dor de Eminescu”;
  3. Consiliul Local de Tineret Cărbuna, lider – Mădălina Plămădeală, proiectul nr. 547 ,,Un tânăr implicat – un parc mai curat”;
  4. Grupul de inițiativă civică ,,Humanitas”, Răzeni, lider – Elena Untilă, proiectul nr. 548 ,,Călătoria virtuală”;
  5. Grupul de inițiativă civică ,,Tinerii activi”, Horești, lider – Felicia-Iuliana Zgîrcu, mentor – Violeta Dogot, proiectul nr. 549 ,,În lumea cărților”;
  6. Membrii Consiliului Local de Tineret Zîmbreni, proiectul ,,Organizarea alegerilor pentru CLT Zîmbreni”;
  7. Membrii Consiliului Local de Tineret Molești, proiectul ,,Organizarea alegerilor pentru CLT Molești”;
  8. Membrii Consiliului Local de Tineret Ruseștii Noi, proiectul ,,Organizarea alegerilor pentru CLT Ruseștii Noi”;
  9. Membrii Consiliului Local de Tineret Văsieni, proiectul ,,Organizarea alegerilor pentru CLT Văsieni”.

După o amplă analiză a proiectelor prezentate, comisia specială a desemnat laureaţii Concursului ,,Topul Proiectelor de Succes”.

Atelierul I  Rolul educaţiei non-formale în dezvoltarea capacităţilor şi competenţelor tinerilor:

  1. 1. Grupul de inițiativă civică ,,Noi suntem schimbarea”, Puhoi, lider – Lidia Plăcintă, mentori – Tatiana Soltan și Veronica Șarpe, au implementat proiectul nr. 541 ,,Un tânăr informat – un tânăr protejat”, fapt pentru care s-au învrednicit, după merit, de trofeul excelenței civice, diploma de laureat, certificate de competențe și premiul de 500 lei.
  2. Grupul de inițiativă civică ,,YK Avante”, Ialoveni, lider – Cristina Mereacre, mentor – Lilia Dunai, au implementat proiectul nr. 542 ,,Standarde de calitate în servicii de sănătate prietenoase tinerilor din raionul Ialoveni”, fapt pentru care s-au învrednicit, după merit, de trofeul excelenței civice, diploma de laureat, certificate de competențe și premiul de 500 lei.
  3. Grupul de inițiativă civică ,,Perspectiva”, Horești, lider – Gabriela Gore, a implementat proiectul nr. 544 ,,LogoLand Horești”, fapt pentru care s-au învrednicit, după merit, de trofeul excelenței civice, diploma de laureat, certificate de competențe și premiul de 500 lei.
  4. Consiliul Local de Tineret Costești, lider – Elena Bîrcă, mentor – Mihaela Novac, au implementat proiectul nr. 545 ,,Un nou CLT Costești”, fapt pentru care s-au învrednicit, după merit, de trofeul excelenței civice, diploma de laureat, certificate de competențe și premiul de 500 lei.
  5. Grupul de inițiativă civică ,,Generațiile de ieri și azi uniți prin sport”, Costești, lider – Aliona Levinte, mentor – Elena Goro, au implementat proiectul nr. 550 ,,Am dreptul la vestiarul meu”, fapt pentru care s-au învrednicit, după merit, de trofeul excelenței civice, diploma de laureat, certificate de competențe și premiul de 500 lei.
  6. Membrii Consiliului Local de Tineret Țipala au realizat proiectul ,,Organizarea alegerilor pentru CLT Țipala”, fapt pentru care s-au învrednicit, după merit, de diplomă de laureat, certificate de competențe și suvenire (rucsac, tricou, stickde memorie);
  7. Membrii Consiliului Local de Tineret Costești au realizat proiectul ,,Organizarea alegerilor pentru CLT Costești”, fapt pentru care s-au învrednicit, după merit, de diplomă de laureat, certificate de competențe și suvenire (rucsac, tricou, stick de memorie);
  8. Membrii Consiliului Local de Tineret Ialoveni au realizat proiectul ,,Organizarea alegerilor pentru CLT Ialoveni”, fapt pentru care s-au învrednicit, după merit, de diplomă de laureat, certificate de competențe și suvenire (rucsac, tricou, stickde memorie);
  9. Membrii Consiliului Local de Tineret Sociteni au realizat proiectul ,,Organizarea alegerilor pentru CLT Sociteni”, fapt pentru care s-au învrednicit, după merit, de diplomă de laureat, certificate de competențe și suvenire (rucsac, tricou, stickde memorie).

Atelierul II Accesul facilitat al tinerilor la activități cultural-artistice și de petrecere a timpului liber:

  1. Grupul de voluntari ,,Bibliostașii lecturii”, Molești, lider – Lena Cujbă, mentor – Tamara Ceban, au implementat proiectul nr. 539 ,,Totul începe de la o bibliotecă organizată, Ediția a II-a”, fapt pentru care s-au învrednicit, după merit, de trofeul excelenței civice, diploma de laureat, certificate de competențe și premiul de 500 lei.
  2. Grupul de inițiativă civică ,,Pro Cultura”, Ulmu, lider – Alina Jumir, mentor – Victoria Guțu, au implementat proiectul nr. 540 ,,Dor de Eminescu”, fapt pentru care s-au învrednicit, după merit, de trofeul excelenței civice, diploma de laureat, certificate de competențe și premiul de 500 lei.
  3. Consiliul Local de Tineret Cărbuna, lider – Mădălina Plămădeală, au implementat proiectul nr. 547 ,,Un tânăr implicat – un parc mai curat”, fapt pentru care s-au învrednicit, după merit, de trofeul excelenței civice, diploma de laureat, certificate de competențe și premiul de 500 lei.
  4. Grupul de inițiativă civică ,,Humanitas”, Răzeni, lider – Elena Untilă, a implementat proiectul nr. 548 ,,Călătoria virtuală”, fapt pentru care s-au învrednicit, după merit, de trofeul excelenței civice, diploma de laureat, certificate de competențe și premiul de 500 lei.
  5. Grupul de inițiativă civică ,,Tinerii activi”, Horești, lider – Felicia-Iuliana Zgîrcu, mentor – Violeta Dogot, au implementat proiectul nr. 549 ,,În lumea cărților”, fapt pentru care s-au învrednicit, după merit, de trofeul excelenței civice, diploma de laureat, certificate de competențe și premiul de 500 lei.
  6. Membrii Consiliului Local de Tineret Zîmbreni au realizat proiectul ,,Organizarea alegerilor pentru CLT Zîmbreni”, fapt pentru care s-au învrednicit, după merit, de diplomă de laureat, certificate de competențe și suvenire (rucsac, tricou, stickde memorie);
  7. Membrii Consiliului Local de Tineret Molești au realizat proiectul ,,Organizarea alegerilor pentru CLT Molești”, fapt pentru care s-au învrednicit, după merit, de diplomă de laureat, certificate de competențe și suvenire (rucsac, tricou, stickde memorie);
  8. Membrii Consiliului Local de Tineret Ruseștii Noi au realizat proiectul ,,Organizarea alegerilor pentru CLT Ruseștii Noi”, fapt pentru care s-au învrednicit, după merit, de diplomă de laureat, certificate de competențe și suvenire (rucsac, tricou, stick de memorie);
  9. Membrii Consiliului Local de Tineret Văsieni au realizat proiectul ,,Organizarea alegerilor pentru CLT Văsieni”, fapt pentru care s-au învrednicit, după merit, de diplomă de laureat, certificate de competențe și suvenire (rucsac, tricou, stickde memorie).

Astfel, participanții au beneficiat de certificate de competențe, diplome de laureat, trofee, premii, suvenire, servicii de transport, pauză de cafea și de prânz, spaţiu prietenos pentru instruire, din atitudinea generoasă şi suportul considerabil al actorilor dezvoltării sustenabile a politicilor de tineret: Consiliul Raional Ialoveni și A. O. ,,Eco-Răzeni” cărora, le suntem profund recunoscători.

În cadrul Galei bunelor practici, tinerii – membri activi ai grupurilor de inițiativă civică și ai consiliilor locale de tineret, împreună cu mentorii lor adulți și autoritățile administrației publice locale, au celebrat rezultatele proiectului regional ,,Activismul tinerilor – soluția dezvoltării comunitare”, implementat de Asociația Obștească ,,Eco-Răzeni” în parteneriat cu administrația raionului Ialoveni, în contextul Programului de granturi ,,Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer.

Tinerilor activi și cutezători le dorim mult succes !!

Pentru conformitate,

Victor Pletosu,

                                            specialist principal în domeniul politicilor de tineret,

                                                   Aparatul Președintelui Raionului Ialoveni

191 afișări