Anunţ concurs pentru ocuparea funcţiei publice vacante Șef, Direcție Generală Educație

8 aprilie 2021

Consiliul raional Ialoveni, Aparatul președintelui raionului anunţă concurs pentru ocuparea funcţiei publice vacante Șef, Direcție Generală Educație

Scopul general al funcţiei:

Promovarea și realizarea  politicii educaționale ale statului, aplicarea  prevedirolr Codului educației și actelor normative care reglementează raporturile în domeniul invățămîntului, a ordinelor și măsurilor adoptate de consiliul consultativ și consiliu administrativ al Direcției.

Sarcinile de bază:

  1. Stabilirea strategiei de dezvoltare  instituțională la  nivel raional. Asigurarea concordanței alocării resurselor (umane, material, financiare, informaționale) în funcție de programenele de dezvoltare  instituțională.
  2. Evaluarea activiăților din cadrul compartimentului/specialității. Asigurarea calității  în învățămînt preuniversitar.
  3. Monitorizarea funcționalității structurilor   instituționale, administrative și manageriale  din școlii.
  4. Menținerea legăturilor  Direcției cu ME și cu unitățile școlare. Reprezentarea Direcției în  relații publice. Consilierea și facilitarea  schimbului de informații.
  5. Perfecționarea activității proprii. Asigurarea dezvoltării/formării profesionale a personalului din subordine.

Condiţiile de participare la concurs:

Condiţii de bază

  1. a) deţine cetăţenia Republicii Moldova;
    b) posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
  2. c) are capacitate deplină de exerciţiu;
    d) nu a împlinit vîrsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă;
    e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate;
    f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă;
    g) în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  3. h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
    i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie;
    j) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

 Condiţii specifice

– Studii superioare în domeniul pedagogiei

– Deținător de grad managerial sau didactic;

– 3 ani de experiență profesională în domeniu;

– cunoştinţe de utilizare a computerului (Microsoft Word, Excel, Internet);

– posedarea unei limbi moderne va fi un avantaj;

 Aptitudini: de planificare, organizare, coordonare, monitorizare, control, evaluare;

 Atitudini: respect faţă de oameni, profesionalism, responsabilitate, corectitudine, imparţialitate, disciplină, spirit de comunicare.

Persoanele interesate pot depune personal /prin poştă/prin e-mail Dosarul de concurs, care va conţine:

a) formularul de participare;

b) copia buletinului de identitate;

c) copiile diplomelor de studii;

d) copia carnetului de muncă;

f) cazierul judiciar;

e)certificatul medical.

Certificatul medical şi cazierul judiciar pot fi înlocuite cu declaraţii pe proprie răspundere.Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor.

Dosarul la concurs poate fi depus pînă la data de 28 aprilie 2021 ora 17.00, pe adresa: or.Ialoveni, str.Alexandrul cel Bun, nr. 33, etajul 4 sau prin e-mail la adresa: ialoveniconsiliu@gmail.com

Persoana de contact: Balan Eleonora, tel. 026824235.

Bibliografia concursului pentru ocuparea funcţiei publice vacante Șef, Direcție Generală Educație

Constituţia Republicii Moldova

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 18.08.1994

Acte legislative generale

  • Legea nr. 436 din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală;
  • Legea nr.158 –XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
  • Legea nr. 25-XVI din 22 februarie 2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public;
  • Legea nr. 16-XVI din 15 februarie 2008 cu privire la conflictul de interese;
  • Legea nr. 982-XIV duin 11 mai 2000 privind accesul la informație;

Managementul sistemului educațional (strategic și organizațional)

  • Codul Educației al Republicii Moldova 152 din  17.07.2014
  • Cadrul de Referință al Curriculumului Național, aprobat prin ordinul ministerului nr.432/2017
  • Codul de etică al cadrului didactic, aprobat prin ordinul ministerului nr.861/2015
  • Nomenclatorul tipurilor de documentație școlară și rapoarte în învățământu general, cu modificările aprobate prin ordinul ministerului nr.1467/2019
  • Regulamentul-cadru cu privire la funcționarea consiliului de administrație al instituției de învățământ general aprobat prin ordinul ministerului nr.269/2020
  • Metodologia de aplicare a Procedurii de organizare instituţională şi de intervenţie a lucrătorilor instituţiilor de învățământ preuniversitar în cazurile de abuz, neglijare, exploatare, trafic al copilului, aprobată prin ordinul ministerului nr.858/2013
  • Regulamentul privind comunicarea între instituțiile de învățământ și mass-media în cazurile care se referă la copii, aprobat prin ordinul ministerului nr.60/2014
  • Ordinul ministerului nr.136/2013 cu privire la aprobarea mecanismelor de participare a elevilor la procesul decizional
  • Standardele de calitate pentru instituţiile de învăţămînt primar şi secundar general din perspectiva şcolii prietenoase copilului, aprobate prin ordinul ministerului nr.970/2013
  • Metodologia de evaluare a dezvoltării copilului, aprobată prin ordinul ministerului nr.99/ 2015
  • Planul educațional individualizat (structura-model) și ghidul de implementare, aprobate prin ordinul ministerului nr.671/2017
  • Reglementări și proceduri specifice pentru evaluarea și certificarea elevilor cu cerințe educaționale speciale incluși în instituțiile de învățământ general obligatoriu, aprobate prin ordinul ministerului nr.330/2014
  • Repere metodologice privind activitatea cadrului didactic de sprijin în instituțiile de învățământ general, aprobate prin ordinul ministerului nr.209/2018
  • Regulamentul-cadru al Comisiei multidisciplinare intrașcolare din instituția de învățământ primar, secundar, ciclul I și II, aprobat prin ordinul ministerului nr.683/2019
  • Metodologia de organizare și funcționare a Centrului de resurse pentru educația incluzivă din instituția de învățământ preuniversitar, aprobată prin ordinul ministerului nr.100/2015
  • Instrucțiunea de organizare a învățământului la domiciliu, aprobată prin ordinul ministerului nr.98/2015.

 

183 afișări