Cea de-a cincea sedinta de informare a reprezentanților Direcțiilor de învățământ, cadrelor didactice și de conducere, sindicatului privind aplicarea documentelor de debirocratizare și eficientizare a învațământului general.

7 februarie 2018

Miercuri, 07 februarie curent în incinta Centrului de Business Ialoveni a avut loc ședința Ministerului Educației, Culturii și Cercetării în teritoriu cu privire la aplicarea documentelor MECC de eficientizare și debirocratizare a învățământului general.

Ședința a fost moderată de către Valentin CRUDU, șef direcție învățământ general, MECC.

În cadrul ședinței a fost prezent președintele raionului Anatolie DIMITRIU, care s-a adresat cu un mesaj de salut participanților din cadrul ședinței. Domnul președinte  a menționat importanța dezvoltării educației în raionul Ialoveni, fiind implementate mai multe proiecte în acest domeniu. În urma proiectului recent implementat instituțiile de învățământ general din raion au fost dotate cu softuri educaționale, proiectoare, laptopuri, iar cadrele didactice de la toate nivelurile de învățâmânt au beneficiat de cursuri de Formare Profesională Continuă.

Domnul președinte a asigurat , că și în anul 2018 va pleda pentru realizarea proiectelor în domeniul educației, încurajând participanții de a aplica proiecte în continuare.

La ședință au fost invitați reprezentanți din cadrul Organelor locale de specialitate din domeniu, manageri școlari, președinți ai Consiliilor raionale ale FEȘ din raioanele Călărași, Hîncești, Criuleni, Ialoveni și municipiul Chișinău.

Ședința a avut ca obiective informarea comunității educaționale cu modificările cadrului normativ privind eficientizarea sistemului educațional și asigurarea cadrului de punere în aplicare a Nomenclatorului tipurilor de documentație școlară și rapoartele în învățământul general, Metodologiei privind repartizarea timpului de muncă a personalului didactic din instituțiile de învățământ general. În cadrul ședinței au fost prezentate priorotățile MECC privind dezvoltarea curriculară în învățământul general.

75 afișări