FESTIVALUL CÂNTECULUI PASCAL „HRISTOS A ÎNVIAT”, EDIȚIA IV

20 aprilie 2023

În mod tradițional, a treia zi de Paști, în Săptămâna Luminată, la 18 aprilie 2023, în curtea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din satul Dănceni s-a desfășurat Festivalul Cântecului Pascal „Hristos a Înviat”, Ediția a IV-a. Sărbătoarea a început cu parada portului popular de la Primăria satului Dănceni până la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, […]

MESAJ DE FELICITARE CU PRILEJUL SFINTELOR SĂRBĂTORI DE PAȘTI

14 aprilie 2023

Stimați locuitori ai raionului Ialoveni și parteneri pentru dezvoltare, Lumina Sfântă a Învierii Domnului Isus Hristos în armonie cu frumuseţea divină a naturii și miracolul înnoirii vieţii ne primenește sufletul! Profunzimea tradițiilor pascale menține aderența sentimentului naţional la valorile moral-creştine și la iubirea de aproapele nostru! Plenitudinea Sfintei Sărbători de Paști ne îndeamnă pe toți […]

TRADIȚII CULTURALE DIN RAIONUL IALOVENI ÎN CADRUL EXPOZIȚIEI INTERNAȚIONALE SPECIALIZATE ,,TOURISM & TRAVEL EXPO 2023”

10 aprilie 2023

În scopul valorificării potențialului turistic rural pentru dezvoltarea comunităților locale, în cadrul Expoziției Internaționale Specializate ,,Tourism & Travel Expo 2023”, s-a desfășurat Festivalul – concurs „Casa părintească – destinație turistică”, organizat de Ministerul Culturii al Republicii Moldova și C.I.E. ,,Moldexpo”, în perioada 06 – 09 aprilie 2023. La Festivalul – concurs „Casa părintească – destinație […]

5 APRILIE – ZIUA PROFESIONALĂ A SALVATORULUI

5 aprilie 2023

În mod tradițional, la 05 aprilie 2023 marcăm Ziua Profesională a Salvatorului! Cu acest prilej, la Consiliul Raional Ialoveni s-a desfășurat o festivitate solemnă, în care domnul Mihail SILISTRARU, Preşedintele Raionului Ialoveni, a decernat o diplomă de gratitudine Secției Situații Excepționale Ialoveni, șef, domnul maior Ion COBÎLEANU, în semn de înaltă apreciere pentru rezultatele deosebite […]

Actorii trupei ,,Moldoveni din Ialoveni” sunt laureați ai Festivalului Național de Satiră şi Umor, cu genericul: ,,Hai la glume, că sunt bune!”

3 aprilie 2023

Cu prilejul Zilei Umorului, în semn de omagiu pentru maestrul Gheorghe URSCHI, la 02 aprilie 2023, pe scena Casei de cultură din comuna Cotiujenii Mari, raionul Şoldăneşti, la baştina maestrului Gheorghe URSCHI, Artist al Poporului, s-a desfăşurat Festivalul Naţional de Satiră şi Umor, cu genericul: ,,Hai la glume, că sunt bune!”, Ediţia a IV-a, organizat […]

De Ziua Umorului la Ialoveni a fost jucat spectacolul ,,Testamentul”, de maestrul Gheorghe Urschi, Artist al Poporului

3 aprilie 2023

Cu prilejul Zilei Umorului şi a Păcălelilor, la 01 aprilie 2023, pe scena Casei raionale de cultură ,,Andrei Ungureanu”, Ialoveni, trupa de actori ingenioşi ai colectivului teatral ,,Moldoveni din Ialoveni” au adus lumină și zâmbet pe chipul spectatorilor interpretând, în mod inegalabil, piesa de teatru ,,Testamentul” – o comedie de maestrul Gheorghe URSCHI, în cheia […]

FESTIVITATEA CONSACRATĂ ANIVERSĂRII A 105 ANI DE LA UNIREA BASARABIEI CU PATRIA – MAMĂ ROMÂNIA

27 martie 2023

La 27 martie 2023, în Parcul ,,Sfatul Țării” din orașul Ialoveni, Consiliul Raional Ialoveni, administrația raionului, Secția cultură Ialoveni, Primăria orașului Ialoveni și Primăria municipiului Buzău, România, au organizat Ceremonia solemnă de inaugurare a Monumentelor înaintașilor noștri, artizani ai Unirii Basarabiei cu România: Alexandru Marghiloman, Prim-ministru al României și Ion Inculeț, Președintele Sfatului Țării, care-au […]

24 MARTIE – ZIUA MONDIALĂ DE COMBATERE A TUBERCULOZEI

24 martie 2023

În fiecare an, la data de 24 martie, marcăm Ziua Mondială de Combatere a Tuberculozei (TBC), pentru a sensibiliza societatea privind consecințele negative ale acestei maladii sub aspect medical, social și economic, dar și de a intensifica eforturile noastre în vederea prevenirii şi combaterii acestei afecţiuni.  Cu acest prilej, la Consiliul Raional Ialoveni, administrația raionului […]

VIZITA DE LUCRU A DOMNULUI ALEXANDRU MUSTEAȚĂ, DIRECTOR GENERAL AL AGENȚIEI PROPRIETĂȚII PUBLICE ÎN RAIONUL IALOVENI

24 martie 2023

La solicitarea primarilor localităților raionului Ialoveni în cadrul ședințelor Colegiului consultativ, la 23 martie 2023, în sala mare de ședințe a Consiliului Raional Ialoveni a fost organizată întrunirea primarilor localităților și a serviciilor desconcentrate în teritoriul raionului cu conducerea Agenției Proprietății Publice și reprezentanții Agenției Servicii Publice, Departamentul Cadastru, privind aplicarea cadrului legal în procesul […]