FESTIVITATEA DE LANSARE A RUNDEI A XXIV – A DE GRANTURI MICI PENTRU TINERI

12 aprilie 2022

În scopul sporirii activismului civic al tinerilor și promovării voluntariatului, partenerii Programului ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”: administraţia raionului Ialoveni și Asociația Obștească ,,Eco-Răzeni” au organizat Festivitatea de lansare a rundei a XXIV-a de granturi mici pentru tineri, la 11 aprilie 2022, în sala de festivități a Casei raionale de cultură ,,Andrei Ungureanu”, Ialoveni.

Evenimentul a început cu premiera spectacolui de teatru social, cu genericul: ,,Un dar pentru tine”, prezentat de echipa de tineri actori din raionul Strășeni pentru tinerii din raionul Ialoveni, cu suportul A. O. ,,Institutum Virtutes Civilis” din Chișinău.

Ne-au onorat cu prezenţa sa actorii dezvoltării politicilor de tineret: administrația raionului Ialoveni și A. O. ,,Eco – Răzeni”, împreună cu oaspeții, mentorii, liderii și membrii celor 34 de echipe de proiect.

A urmat înmânarea oficială a certificatelor de grant pentru finaliștii rundei și semnarea acordurilor de colaborare cu liderii și mentorii echipelor responsabile de implementarea celor 34 de proiecte de dezvoltare comunitară ale consiliile locale de tineret, ale consiliilor elevilor şi ale grupurilor de iniţiativă civică din 15 localităţi ale raionului, în perioada 16 martie – 25 iunie 2022, cu un buget total de 250 000 lei.

Domnul Mihail SILISTRARU, președintele raionului Ialoveni și distinsa doamnă profesor Galina TONU, vicepreședintele raionului Ialoveni, au felicitat cordial tinerii activi și cutezători, dornici de a realiza proiecte. Dumnealor au subliniat că, oferă contribuția financiară a Consiliului Raional Ialoveni la runda a XXIV-a de granturi mici pentru tineri, în valoare de 110 000 lei pentru stimularea entuziasmului și susținerea realizării ideilor ingenioase ale tinerilor. Evidențiem faptul că, domnul președinte Mihail SILISTRARU a fost factorul de decizie care a susținut lansarea Programului ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni” în anul 2010, în parteneriat cu A. O. ,,Eco – Răzeni” și Fundația Est-Europeană din Moldova.

Domnul Victor Pletosu a enunțat etapele calendarului acestei runde de granturi. În cadrul concursului de proiecte, desfășurat în perioada 03 – 26 februarie 2022, au fost depuse 35 de proiecte ale tinerilor care au solicitat suportul financiar în valoare de 388,7 mii lei. Cele 35 de echipe de proiect cuprind circa 240 de tineri, dintre care: 53 băieţi şi 192 fete, 77% de elevi, 8% de studenți şi 15% de angajați, cu vârste cuprinse între 14 și 35 ani, din 16 localităţi ale raionului Ialoveni, după ce au fost instruiți în cadrul atelierelor de scriere a proiectelor, ce s-au desfășurat la 23 și 30 ianuarie, precum și la 22 februarie 2022. Pe parcursul a 2 zile, la 03 – 04 martie 2022, s-au desfășurat interviurile de clarificare cu cele 35 de echipe de proiect. În perioada 04 – 07 martie 2022, publicul a avut posibilitatea să voteze inițiativele favorite din lista celor 35 de proiecte care au acumulat peste 8900 de voturi (putem vedea clasamentul accesând: https://fondultinerilor.md/?p=4354). Astfel, urmare a interviului cu aplicanţii, precum și a procedurii de vot on-line, au obţinut suport financiar 34 de proiecte din 15 localităţi, cu un buget total de 250 000 lei. Contribuția Consiliului Raional Ialoveni constituie 110 000 lei. Fundația Est-Europeană a cofinanțat această rundă cu suma de 80 000 lei din resursele Suediei, și IM – partenerul suedez pentru dezvoltare oferă suportul financiar în valoare de de 60 000 lei. Le suntem profund recunoscători partenerilor programului pentru că ne oferă aceste contribuții esențiale pentru susținerea realizării ideilor și proiectelor tinerilor.

Domnul Sergiu Gurău, director executiv al Asociației Obștești ,,Eco-Răzeni” a reiterat responsabilitățile și procedurile de implementare a proiectelor, prevăzute în conținutul acordului de colaborare și în anexele acestuia, care au fost discutate în cadrul atelierului de instruire ,,Managementul proiectelor”, ce s-a desfășurat online, pe Platforma Zoom, la 15 martie 2022, cu cele 34 de echipe de tineri care beneficiază de suport financiar în cadrul rundei a XXIV-a de granturi mici. Participanții au fost informați că, în anexa 1 este descris bugetul proiectului sub forma unui tabel cu devizul de cheltuieli, unde este specificată suma și categoriile de cheltuieli aprobate. Anexa 2 stabilește regulile de promovare și de sporire a vizibilității activităților desfășurate în cadrul fiecărui proiect pentru informarea comunității, cât și pentru a demonstra că tinerii sunt responsabili. Fiecare echipă va publica articole despre activitățile realizate. În anexa 3 găsim raportul narativ pe care trebuie să-l completăm la finele implementării proiectului. Pentru descrierea activităților realizate în cadrul proiectului, fiecare echipă va desemna un responsabil de completarea raportului narativ pe parcursul desfășurării activităților. În anexa 4 este raportul financiar cu privire la resursele atrase de la actorii din comunitate: administrația publică locală, instituția de învățământ, agenți economici, etc. Raportul financiar va oglindi contribuțiile partenerilor echipei de proiect, și nu se va face referire la suportul financiar oferit de  Programul raional ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”. O altă anexă se referă la planul a acțiuni ce trebuie întocmit și expediat pe poșta electronică: fondultinerilor@gmail.com . Planul de acțiuni ne ajută ca să planificăm și să organizăm mai bine lucrul în echipă. Fiecare echipă va prezenta documentele de la fiecare activitate: agenda evenimentului, proces verbal al ședinței echipei de proiect, lista participanților la activitățile proiectului, fotografii reușite, relevante cu imagini de bună calitate. Încurajăm echipele ca să colaboreze cu actorii din comunitate, ca să implice tinerii voluntari, dar și să includă în activitățile proiectului și tinerii (băieți și fete) din categoriile defavorizate. Prin urmare, cele 34 de echipe de proiect au primit în format electronic documentele necesare prevăzute în acordul de colaborare privind implementarea fiecărui proiect, inclusiv, formularul de solicitare a produselor pentru pauză de cafea și rechizite de birou, precum și instrucțiunile privind efectuarea plăților, deoarece toate operațiunile vor fi făcute prin transferuri bancare de către Asociația Obștească ,,Eco-Răzeni”, care va gestiona resursele programului de granturi și va face procurările necesare. Atelierul de raportare intermediară a rezultatelor preliminare pentru monitorizarea implementării celor 34 de proiecte se va desfășura la 15 aprilie 2022 ora 16:30, online, pe Platforma Zoom. Termenul de prezentare a documentației de proiect (raportarea narativă şi financiară) este 20 – 30 iunie 2022.

Vă prezentăm, cu admirație, finaliștii Rundei a XXIV-a de granturi mici a Programului ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”:

  1. Consiliul Local de Tineret Zîmbreni, lider – Cătălina Cebotari, mentor – Alexandra Pînzaru, pentru implementarea proiectului nr. 580, intitulat: ,,Biblioteca ,,Zunea”, ediția a II-a”, au obținut suportul financiar în valoare de 7 500 lei, pentru înnoirea fondului de carte al Bibliotecii publice Zîmbreni cu seturi de cărți atractive pentru utilizatori (literatură artistică), inclusiv procurarea consumabilelor necesare organizării activităților de promovare a lecturii și a spiritului de echipă în rândul tinerilor.
  2. Grupul de inițiativă civică ,,Prietenii” din Liceul Teoretic Costești, lider – Andreea Levinte, mentor – Liliana Bortă, pentru implementarea proiectului nr. 581, intitulat: ,,Profesia noastră de vis”, au obținut suportul financiar în valoare de 7 500 lei, pentru susținerea copiilor cu CES în procesul de incluziune socio-profesională prin dotarea cu flori de cameră și o canapea a colțișorului ,,Pauza de vis” din liceu și organizarea activităților: vizite la întreprinderi sociale și masterclass-uri.
  3. Consiliul Local de Tineret Răzeni, lider – Ion Puica, pentru implementarea proiectului nr. 582, intitulat: ,,Un parc altfel, ediția a II-a”, au obținut suportul financiar în valoare de 10 000 lei, pentru procurarea materialelor de construcții și a 2 leagăne necesare amenajării parcului din localitate pentru desfășurarea activităților de tineret în aer liber.
  4. Consiliul Local de Tineret Răzeni, lider – Cristina Zaltur, pentru implementarea proiectului nr. 583, intitulat: ,,Consolidarea echipei CLT Răzeni”, au obținut suportul financiar în valoare de 5 700 lei, pentru contractarea serviciilor de transport (închiriere microbuz) pentru organizarea unei excursii, în scopul consolidării capacităților membrilor din echipa consiliului local de tineret, inclusiv procurarea consumabilelor necesare organizării atelierelor de instruire și a desfășurării activităților consiliului de tineret.
  5. Consiliul Local de Tineret Răzeni, lider – Liliana Munteanu, mentor – Elena Untilă, pentru implementarea proiectului nr. 584, intitulat: ,,Locul amintirilor”, au obținut suportul financiar în valoare de 10 000 lei, pentru procurarea materialelor de construcții necesare amenajării parcului din localitate cu un foișor pentru desfășurarea activităților de tineret în aer liber.
  6. Grupul de inițiativă civică ,,Împreună pentru un sat mai prosper”, Dănceni, lider – Daniela Popov, mentor – Mariana Ursu, pentru implementarea proiectului nr. 585, intitulat: ,,Timpul liber recreează, timpul liber inovează”, au obținut suportul financiar în valoare de 7 500 lei, pentru dotarea bibliotecii publice cu echipamentul (videoproiector și bean-baguri) necesar desfășurării sesiunilor de informare și a difuzărilor de film în aer liber pentru tineri.
  7. Grupul de inițiativă civică ,,Tinerii sunt puterea” din or. Ialoveni, lider – Iana Cazanir, mentor – Victoria Ceban, pentru implementarea proiectului nr. 586, intitulat: ,,Știința – cunoașterea organizată”, au obținut suportul fiananciar în valoare de 3500 lei, pentru procurarea consumabilelor necesare organizării activităților de promovare a științelor exacte și umaniste în mediul tinerei generații.
  8. Grupul de inițiativă civică ,,Youth Klinic ,,Avante”, Ialoveni, lider – Daniel Iovu, mentor – Lilia Dunai, pentru implementarea proiectului nr. 587, intitulat: ,,Sunt sănătos ! Creez ! Particip !”, au obținut suportul financiar în valoare de 8 000 lei, pentru dotarea cu mobilier (oglindă, lampă, ceas de perete) a Centrului de sănătate prietenos tinerilor ,,Avante”, Ialoveni, inclusiv procurarea consumabilelor necesare organizării activităților de promovare a modului sănătos de viață și a dezvoltării armonioase a tinerilor, inclusiv montarea scenică unui spectacol de teatru social.
  9. Consiliul elevilor din Liceul Teoretic ,,Andrei Vartic” Ialoveni, lider – Iulita Berezovskaia, mentor – Ana Doschinescu, pentru implementarea proiectului nr. 588, intitulat: ,,Cafeneaua literară”, au obținut suportul financiar în valoare de 5 000 lei, pentru procurarea uui set de cărți și a unui raft de perete necesare desfășurării activităților clubului de lectură și ale clubului de dezbateri din liceu, inclusiv asigurarea biletelor la teatru și a consumabilelor necesare organizării activităților de promovare a lecturii și de dezvoltare a abilităților de gândire critică a tinerilor.
  10. Grupul de inițiativă civică ,,Visătorii” din Gimnaziul Gangura, lider – Stela Cobzac, mentor – Lilia Șchiopu, pentru implementarea proiectului nr. 589, intitulat: ,,Bine ați venit !”, au obținut suportul financiar în valoare de 10 000 lei, pentru procurarea unei urne de gunoi și a materialelor de construcții necesare renovării pavajului aleii centrale din curtea gimnaziului și amenajarea unei parcări pentru biciclete.
  11. Grupul de inițiativă civică ,,Dreamers” din Liceul Teoretic Molești, lider – Aurelia Doibani, mentor – Svetlana Catan, pentru implementarea proiectului nr. 590, intitulat: ,,Școala – a doua casă !”, au obținut suportul financiar în valoare de 5 000 lei, pentru procurarea unei mese pentru reviste și a trei bănci necesare amenajării unui spațiu sigur și prietenos elevilor, în incinta liceului, precum și organizării activităților de ghidare în carieră pentru absolvenții liceului.
  12. Grupul de inițiativă civică ,,Artizanii juniori” din Liceul Teoretic ,,Olimp”, Costești, lider – Gabriela Mereacre, mentor – Diana Roșca, pentru implementarea proiectului nr. 591, intitulat: ,,Ne întoarcem la origini”, au obținut suportul financiar în valoare de 10 000 lei, pentru procurarea materialelor necesare organizării atelierelor de cusut și brodat a iilor / cămășilor tradiționale, pentru stimularea interesului tinerilor talentați și pasionați de arta tradițională.
  13. Consiliul elevilor din Liceul Teoretic ,,Mihail Bârcă”, Mileștii Mici, lider – Vitalina Popov, mentor – Oxana Limbas, pentru implementarea proiectului nr. 592, intitulat: ,,Educația nu are vârste”, au obținut suportul financiar în valoare de 10 000 lei, pentru procurarea materialelor de construcție, a inventarului sportive și a jocurilor de societate necesare amenajării unui spațiu sigur și prietenos elevilor în parcul din curtea liceului, pentru desfășurarea lecțiilor în aer liber și a activităților de educație non-formală cu tinerii.
  14. Consiliul Local de Tineret Ialoveni, lider – Andreea Darii, mentor – Victoria Ceban, pentru implementarea proiectului nr. 593, intitulat: ,,Aleea tinerilor”, au obținut suportul financiar în valoare de 10 000 lei, pentru înverzirea cu arbori, arbuști și gazon, inclusiv amenajarea cu elemente handmade, pavaj și instalații de iluminare a unui spațiu sigur, prietenos și atractiv pentru petrecerea plăcută și utilă a timpului liber al tinerilor.
  15. Grupul de inițiativă civică ,,Frumosul e în noi” din or. Ialoveni, lider – Alina Corcodel, mentor – Tamara Vîrlan, pentru implementarea proiectului nr. 594, intitulat: ,,Scuarul ,,Porumbița”, au obținut suportul financiar în valoare de 8 000 lei, pentru implicarea tinerilor în amenajarea cu bănci și urne a scuarului ,,Porumbița” din curtea Casei raionale de cultură ,,Andrei Ungureanu”, Ialoveni.
  16. Consiliul Local de Tineret Sociteni, lider – Cristian Staci, mentor – Alexandra Moldovanu, pentru implementarea proiectului nr. 595, intitulat: ,,Foișorul prieteniei”, au obținut suportul financiar în valoare de 10 000 lei, pentru procurarea materialelor de construcții necesare amenajării cu un foișor a parcului central din localitate, pentru a fi desfășurate activități de petrecere plăcută și utilă a timpului liber al tinerilor.
  17. Grupul de inițiativă civică ,,Ligviștii” din Gimnaziul Gangura, lider – Agnia Ghețiu, mentor – Marina Bumbu, pentru implementarea proiectului nr. 596, intitulat: ,,Școala – starea de bine a fiecărui elev”, au obținut suportul financiar în valoare de 10 000 lei, pentru procurarea materialelor de construcții și implicarea tinerilor voluntari în amenajarea cabinetului de limbi moderne din gimnaziu.
  18. Grupul de inițiativă civică ,,Sport life” din Gimnaziul ,,Mihai Eminescu”, Ulmu, lider – Valentina Teni, mentor – Tudor Jumir, pentru implementarea proiectului nr. 598, intitulat: ,,O minte sănătoasă într-un corp sănătos !”, au obținut suportul financiar în valoare de 8 000 lei, pentru achiziționarea uniformelor sportive necesare desfășurării competițiilor sportive pentru elevii gimnaziului.
  19. Clubul tinerilor cititori urbani din Biblioteca publică raională ,,Petre Ștefănucă”, Ialoveni, lider – Alexandra Gîndea, mentor – Snejana Crucerescu, pentru implementarea proiectului nr. 599, intitulat: ,,Un spațiu nou pentru clubul de robotică”, au obținut suportul financiar în valoare de 8 500 lei, pentru procurarea materialelor de construcții necesare renovării și amenajării unui nou spațiu sigur și confortabil, în incinta bibliotecii, pentru activitatea clubului de robotică pentru copii și tineri.
  20. Grupul de inițiativă civică ,,Ghioceii” din Grădinița nr. 1 ,,Ghiocel”, Răzeni, lider – Mariana Negru, pentru implementarea proiectului nr. 600, intitulat: ,,Creștem ! Învățăm ! Ne jucăm ! Creăm !”, au obținut suportul financiar în valoare de 6 000 lei, pentru dotarea sălilor instituției cu 5 table școlare necesare desfășurării activităților interactive pentru copii.
  21. Grupul de inițiativă civică ,,Schimbarea” din Liceul Teoretic ,,Ion Pelivan”, Răzeni, lider – Liliana Munteanu, mentor – Natalia Mereuță, pentru implementarea proiectului nr. 601, intitulat: ,,Printre brazi”, au obținut suportul financiar în valoare de 10 000 lei, pentru implicarea elevilor în amenajarea cu bănci și urne a parcului liceului, necesare pentru desfășurarea lecțiilor și a activităților de educație non-formală pentru tineri în aer liber.
  22. Consiliul Local de Tineret Țipala, lider – Bogdan Neculai, mentor – Maria Ghețiu, pentru implementarea proiectului nr. 602, intitulat: ,,Streetball”, au obținut suportul financiar în valoare de 5 000 lei pentru dotarea cu 6 mingi de baschet, 2 coșuri și 1 panou de cherestea a terenului de baschet al liceului, necesare pentru organizarea antrenamentelor și a competițiilor sportive pentru elevi.
  23. Consiliul Local de Tineret Molești, lider – Diana Cujbă, mentor – Denis Baterianu, pentru implementarea proiectului nr. 603, intitulat: ,,Un tânăr implicat – un mediu curat !”, au obținut suportul financiar în valoare de 5 000 lei, pentru motivarea tinerilor de a se implica în activități salubrizare și înverzire a terenurilor degradate, inclusiv asigurarea materialelor necesare desfășurării acțiunilor de protecție a mediului.
  24. Consiliul Local de Tineret Văsieni, lider – Corina Meriacri, mentor – Diana Mihaila, pentru implementarea proiectului nr. 604, intitulat: ,,Un ungheraș de poveste pentru fiecare, ediția a II-a”, au obținut suportul financiar în valoare de 9 000 lei, pentru procurarea materialelor de construcții necesare reamenajării sălii de lectură a Bibliotecii publice Văsieni, inclusiv dotarea cu seturi de cărți noi necesare pentru activitățile clubului de lectură pentru copii și tineri.
  25. Consiliul elevilor din Liceul Teoretic ,,Dimitrie Cantemir”, Văsieni, lider – Cristina Plotnicov, mentor – Nadejda Malai, pentru implementarea proiectului nr. 605, intitulat: ,,Eco-Bike”, au obținut suportul financiar în valoare de 5 000 lei, pentru amenajarea cu 2 secții a parcării pentru biciclete în curtea liceului, inclusiv asigurarea materialelor necesare organizării activităților de promovare a ciclismului în rândul tinerilor.
  26. Grupul de inițiativă civică ,,Viitorul suntem noi” din Liceul Teoretic ,,Petre Ștefănucă”, Ialoveni, lider – Alexa Groian, mentor – Rodica Petco, pentru implementarea proiectului nr. 606, intitulat: ,,Educația: din datorie în plăcere”, au obținut suportul financiar în valoare de 7 000 lei, pentru amenajarea cu bean-baguri și jocuri de societate a unui spațiu sigur și prietenos elevilor, în holul liceului.
  27. Grupul de inițiativă civică ,,Healthy mind” din or. Ialoveni, lider – Tatiana Seul, pentru implementarea proiectului nr. 607, intitulat: ,,Biblioteca stradală”, au obținut suportul financiar în valoare de 7 500 lei, pentru procurarea materialelor de construcții și a luminilor LED necesare amenajării primei biblioteci stradale pentru organizarea activităților de promovare a lecturii în comunitate.
  28. Consiliul Local de Tineret Țipala, lider – Evelina Plămădeală, mentor – Silviu Bivol, pentru implementarea proiectului nr. 608, intitulat: ,,Youth space, ediția a II-a”, au obținut suportul financiar în valoare de 6 000 lei, pentru dotarea cu 2 mese a sediului consiliului local de tineret, necesare pentru buna organizare și funcționare a consiliului tinerilor.
  29. Grupul de inițiativă civică ,,Noi suntem schimbarea” din Liceul Teoretic ,,Gheorghe Palade”, Puhoi, lider – Lidia Plăcintă, mentor – Tatiana Soltan, pentru implementarea proiectului nr. 609, intitulat: ,,Micii cercetași ai istoriei satului”, au obținut suportul financiar în valoare de 6 500 lei, pentru editarea și tipărirea unei culegeri de articole bazate pe interviuri și mărturiile locuitorilor din s. Puhoi care au trăit drama evenimentelor istorice din secolul XX.
  30. Grupul de voluntari din Liceul Teoretic ,,Petre Ștefănucă”, Ialoveni, lider – Adriana Purcica, mentor – Natalia Donică, pentru implementarea proiectului nr. 610, intitulat: ,,Un pas spre schimbare, succes și mobilizare”, au obținut suportul financiar în valoare de 7 000 lei, pentru procurarea seturilor de cărți noi (literatură artistică) și a biletelor la spectacol și muzeu, inclusiv asigurarea materialelor necesare antrenării elevilor liceului în activități culturale, ecologice, de educație non-formală și de incluziune socială.
  31. Grupul de inițiativă civică ,,PRO – potențial, rezultat și organizare” din Liceul Teoretic ,,Gheorghe Palade”, Puhoi, lider – Valeria Șarpe, mentor – Veronica Șarpe, pentru implementarea proiectului nr. 611, intitulat: ,,Comunicarea – cheia succesului”, au obținut suportul financiar în valoare de 5 000 lei, pentru contractarea serviciilor de formator care va facilita desfășurarea atelierelor de instruire privind cultura comunicării și a activităților de educație non-formală pentru elevii liceului.
  32. Consiliul Local de Tineret Cărbuna, lider – Liliana Balan, mentor – Nicoletta Cebotari, pentru implementarea proiectului nr. 612, intitulat: ,,Voluntarii în prim-plan”, au obținut suportul financiar în valoare de 3 000 lei, pentru contractarea serviciilor de transport călători (închiriere microbuz) necesare organizării unei excursii pentru tineri la obiectivele turistice de importanță națională pentru a motiva și stimula voluntarii ca să participe la viața publică a comunității.
  33. Consiliul Local de Tineret Văsieni, lider – Ecaterina Grigoraș, pentru implementarea proiectului nr. 613, intitulat: ,,Tinerii pun umărul”, au obținut suportul financiar în valoare de 8 000 lei, pentru înverzirea cu arbuști și flori a spațiului din curtea Casei de cultură Văsieni și a Bibliotecii publice Văsieni, inclusiv procurarea seturilor de cărți noi și a tricourilor personalizate pentru motivarea și stimularea tinerilor voluntari activi.
  34. Consiliul elevilor din Liceul Teoretic Horești, lider – Adela Munteanu, mentor – Serghei Stavciuc, pentru implementarea proiectului nr. 614, intitulat:,,PRO – inițiativă, implicare și schimbare”, au obținut suportul financiar în valoare de 5 800 lei, pentru sporirea participării elevilor la efectuarea lucrărilor de amenajare cu 2 bănci și 2 urne a spațiului verde din curtea liceului destinat activităților de educație non-formală.

Partenerii Programului ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”: administraţia raionului Ialoveni și Asociația Obștească ,,Eco-Răzeni” invită cele 34 de echipe de proiect ca să participe la Atelierul de raportare intermediară a rezultatelor preliminare pentru monitorizarea implementării celor 34 de proiecte, care se va desfășura la 15 aprilie 2022 ora 16:30, online, pe Platforma Zoom. De asemenea, Vă invităm la Gala Bunelor Practici, cu genericul: ,,Activismul civic al tinerilor – soluția dezvoltării comunitare”, Ediţia a XII-a, care se va desfășura în luna iunie a anului curent, în incinta Centrului de sprijinire a mediului de afaceri transfrontaliere – training, expoziţii şi simpozioane, loc pitoresc în pădurea Ruseştii Noi. În cadrul evenimentului consiliile locale de tineret, consiliile elevilor şi grupurile de iniţiativă civică ale tinerilor vor prezenta rezultatele performante ale celor 34 de proiecte din 15 localități ale raionului, implementate în Runda a XXIV – a de granturi mici pentru tineri, iar cele mai reușite proiecte, desigur, vor fi premiate pentru merite deosebite !

Programul raional „Fondul pentru Tineri Ialoveni” este coordonat de Asociaţia Obştească „Eco-Răzeni” în parteneriat cu administrația raionului Ialoveni şi realizat cu suportul Fundaţiei Est-Europene din Moldova, în conformitate cu Decizia Consiliului Raional Ialoveni nr. 6/7 din 03 decembrie 2020 ,,Cu privire la aprobarea acordului de parteneriat între Consiliul Raional Ialoveni și Asociația Obștească ,,Eco-Răzeni” privind implementarea Programului raional ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni” în perioada 2021 – 2023. Acest program contribuie la realizarea priorității I ,,Sporirea activismului civic al tinerilor” din Programul de dezvoltare a politicilor de tineret ale raionului Ialoveni pentru perioada anilor 2022 – 2026, aprobat prin Decizia Consiliului Raional Ialoveni nr. 6/2 din 11 noiembrie 2021.

Menţionăm că, ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni” este un program de finanţare a inițiativelor ingenioase şi a proiectelor de dezvoltare comunitară ale tinerilor din localităţile raionului Ialoveni. Programul este în anul doisprezece de activitate, iar rezultatele obţinute în cadrul celor 23 de runde de granturi mici desfășurate în perioada anilor 2010 – 2021, se remarcă prin susținerea financiară a circa 387 de proiecte implementate de consiliile locale de tineret, de consiliile elevilor şi grupurile de iniţiativă civică ale tinerilor din 25 localităţi ale raionului Ialoveni, cu un buget total de peste 2,4 milioane de lei, din care, circa 1,2 milioane de lei au fost oferiți de Consiliul Raional Ialoveni.

Felicităm cordial echipele de tineri care participă şi investesc inteligent şi înţelept în dezvoltarea durabilă a localităţilor noastre ! Le dorim succese notabile și le mulţumim pentru implicarea activă în cadrul programului de granturi ! Fiți cutezători, talentul și munca întotdeauna ne ajută !

Pentru conformitate,

                                                                        Victor Pletosu,

                                            specialist principal în domeniul politicilor de tineret,

                                                   Aparatul Președintelui Raionului Ialoveni

432 afișări