Vizită de lucru a ministrului Afacerilor Interne Ana REVENCO în raionul Ialoveni

14 septembrie 2021

În cadrul vizitei în raionul nostru, care a avut loc astăzi, 14 semptembrie, doamna ministru Ana REVENCO a avut o întrunire cu primarii din Ialoveni.

Președintele raionului, domnul Mihail SILISTRARU, în deschiderea ședinței, a ținut să mulțumească demnitarului pentru timpul acordat raionului nostru și în special pentru buna colaborare pe care o are Administrația Publică Locală cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție Ialoveni și a Ministerului de Interne.

Doamna ministru a venit cu un mesaj succint prin care a adus la cunoștință celor prezenți principalale obiective pe care își propune să le atingă pe perioada exercitării mandatului.

La rândul lor, domnii primari prezenți la întrunire, s-au arătat satisfăcuți de colaborarea care o au cu polițiștii în teritoriile administrate, însă au venit și cu un șir de solicitări, cum ar fi: revenirea la practica anterioară când în fiecare localitate se asigura prezența polițistului de sector, sau instituirea Poliției Locale după modelul României. La fel sa mai solicitat identificatrea posibilităților de a remunera mai bine angajații din domeniu pentru a limita fluctuația de cadre.

În final doamna ministră REVENCO a mulțumit pentru deschiderea pe care au avut-o reprezentanții Administrațiilor Publice Locale de nivelui unu și s-a arătat disponibilă pentru o colaborare mai strânsă pe viitor.

133 afișări