Anunţ Concurs! Director al instituţiei de învăţămînt general
17 aprilie 2018
Aprob:__________
Niţa Galina, DGE
Anunţ Concurs! Director al instituţiei de învăţămînt general
Direcţia Generală Educaţie Ialoveni anunţă concurs pentru ocuparea funcţiei de director ai următoarelor instituţii de învăţământ general:
- Liceul Teoretic “Aurel David” Badar
- Liceul Teoretic “Dimitrie Cantemir” Văsieni
La concurs pot participa cetăţeni ai Republicii Moldova, cu studii superioare universitare, care au o vechime de muncă în activitatea didactică de cel puţin doi ani, la data expirării termenului de depunere a dosarelor nu au împlinit vîrsta de 65 ani, cunosc limba română, nu au antecedente penale.
Candidaţii pentru ocuparea funcţiei de conducător al instituţiei de învăţămînt depun personal sau prin reprezentant (la Secţia economie, finanţe, resurse umane, comunicare şi relaţii cu publicul, biroul 307) în termen de 30 de zile calendaristice din ziua publicării anunţului, dosarul de concurs, care cuprinde obligatoriu următoarele acte:
- cererea de participare la concurs, al cărei model este specificat în anexa nr. 1 la Regulament;
- copia actului de identitate;
- copia/copiile actului/actelor de studii autentificate;
- copia/copiile actului/actelor autentificate ce confirmă gradul didactic/managerial şi/sau titlul ştiinţific/ştiinţifico-didactic;
- copiile actelor care atestă formarea profesională continuă, performanţele profesionale şi manageriale demonstrate în cadrul concursurilor locale/naţionale/internaţionale, statutul de expert/evaluator naţional/internaţional, lista publicaţiilor didactice şi ştiinţifice;
- copia carnetului de muncă autentificat;
- curriculum vitae de model Europass, specificat în anexa 2 la Regulament;
- certificatul medical care atestă faptul că persoana este aptă din punct de vedere medical, fizic şi neuropsihic, pentru exercitarea funcţiei;
- cazierul judiciar sau declaraţia pe propria răspundere;
- proiectul planului de dezvoltare a instituţiei pentru 5 ani;
- lista actelor depuse, cu paginile numerotate, în 2 exemplare.
Actele vor fi depuse la Direcţia Generală Educaţie Ialoveni, bir. 307, până la 17 aprilie 2018, ora 17:00. Telefon de contact: 0 268 2 2195. Informaţii suplimentare le găsiţi ataşat pe siteul: www.il.md
Bibliografia concursului
Pentru ocuparea funcției de director al instituțiilor de învățământ general
DOCUMENTE GENERALE
- Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994 ( Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 18.08.1994);
- Legea privind accesul la informaţie nr.982 – XIV din 11.05.2000 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 88-90/664 din 28.07.2000;
- Legea cu privire la petiţionare nr. 190 din 19.07.1994 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 6-8 din 24.01.03);
Legea nr. 133 din 08.07.2011 privind protecția datelor cu caracter personal;
- Codul muncii al Republicii Moldova, 2003 Nr. 159-162. Publicat : 29.07.2003 în Monitorul Oficial
- Strategia de dezvoltare a educației pentru anii 2014 – 2020 Educația 2020, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 944 din 14 noiembrie 2014;
Programul de dezvoltare a educației incluziva în Republica Moldova pentru anii 2011-2020, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 523 din 11.07.2011;
- Codul educației al Republicii Moldova nr. 152 din 17 iulie 2014, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 319-324 din 24 octombrie 2015, www.justice.md Managementul Instituțiilor
- Regulamentul – tip de organizare și funcționare a instituțiilor de învățământ primar și secundar, ciclul I și II, aprobat prin ordinul nr. 235 din 25.03.2016.
- Regulamentul instituției de învățământ preșcolar, aprobat prin ordinul Ministerului Educației nr. 04 din 04 ianuarie 2011
- Regulamentul privind evaluarea și notarea rezultatelor școlare, promovarea și absolvirea în învățământul primar și secundar, aprobat prin ordinul Ministerului Educației nr. 638 din 30 iunie 2016;
- Regulamentul de atestare a cadrelor didactice, aprobate prin ordinul Ministerului Educației nr. 336 din 03.05.2013
- Standardele de calitate pentru instituțiile de învățământ primar și secundar general din perspectivele școlii prietenoase copilului, aprobate prin ordinul Ministerului Educației nr. 970 din 11 octombrie 2013
- Regulamentul de organizare și funcționare a claselor și grupelor cu regim prelungit, aprobat prin ordinul Ministerului Educației nr. 1096 din 30.12.2016;
- Metodologia de admitere a elevilor în învățământul liceal, aprobată prin ordinul Ministerului Educației nr. 633 din 30.06.2016;
- Regulamentul – cadru de organizare și funcționare a consiliului de administrație din unitățile de învățământ general, aprobat prin ordinul Ministerului Educației nr. 77 din 20 februarie 2015
- Instrucțiunea de organizare a învățământului la domiciliu, aprobată prin ordinul Ministerului Educației nr. 98 din 26 februarie 2015.
- Metodologia de înscriere a copiilor în clasa I, aprobată prin ordinul Ministerului Educației nr. 202 din 19 aprilie 2015.
- Instrucțiunea și Planul de acțiuni privind prevenirea și combaterea abandonului școlar și absenteismului școlar în învățământul general, aprobate prin ordinul Ministerului Educației nr. 559 din 12 iunie 2015.
- PLANUL – cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal, anul de studii 2017 – 2018.
PREVENIREA ȘI COMBATEREA VIOLENȚEI
- Convenţia ONU cu privire la protecţia drepturilor copilului din 20.11.89
- Procedura de organizare instituțională și de intervenție a lucrătorilor instituțiilor de învățământ în cazurile de abuz, neglijare, exploatare, trafic al copilului, aprobată prin ordinul Ministerului Educației nr. 77 din 22 februarie 2013
- Legea nr. 140 din 14.06.2013 privind protecția specială a copiilor în situații de risc și a copiilor separați de părinți
FINANȚARE
- Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 381 din 13.04.2006 „Cu privire la condiţiile de salarizare a personalului din unităţile bugetare”
- Hotărârea Guvernului nr. 868 din 08 octombrie 2014 privind finanțarea în bază de cost per elev a instituțiilor de învățământ primar și secundar general din subordinea autorităților publice locale de nivelul al doilea