Concert aniversar

11 martie 2018

La data de 11 martie 2018, în incinta Casei raionale de Cultură Ialoveni a avut loc concertul aniversar al interpretului Valentin Butucel. Evenimentul organizat de Secţia Cultură, Consiliul Raional Ialoveni, a adunat un public atît de special şi minunat, oaspeţi frumoşi şi dragi sufletului, prietenii adevăraţi ai talentatului interpret Valentin BUTUCEL. Scopul şi importanţa acestei acţiuni e aprecierea la justa valoare calitatea înaltă a muncii în mediul muzical folcloric, celebrarea împreună a 10 ani de activitate merituoasă în domeniul artei şi împlinirea a 30 de ani de la naşterea a interpretului. La spectacol au fost prezenți: Oleg Mereacre – Președinte interimar al raionului Ialoveni, Tudor Grigorița – Șef Secție Cultură, Oleg Volontir – Șef adjunct al Centrului Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, Sergiu Armașu – Primarul orașului Ialoveni, Vasile Blănița – Primarului satului Suruceni, Petre Neamțu – dirijor al Orchestrei de muzică populară „Folclor”. Au participat peste 15 interpreți de muzică populară și ușoară acompaniați de Orchestra raională de muzică populară „Porumbița” – dirijor Ion Ion Condrea, iar sala a găzduit peste 400 de spectatori.

126 afișări