PROGRAMUL DE GRANTURI MICI PENTRU TINERII DIN RAIONUL IALOVENI, RUNDA A XVI – A
2 martie 2018
Fondul pentru Tineri Ialoveni anunţă lansarea celei de a XVI – a runde a concursului de proiecte din cadrul Programului de granturi mici pentru tineri. Reamintim că, Programul de granturi mici este destinat grupurilor de iniţiativă civică ale tinerilor şi consiliilor locale de tineret din localităţile raionului Ialoveni, în scopul încurajării şi sporirii participării tinerilor la dezvoltarea socială şi economică a comunităţilor în care locuiesc prin oferirea de suport financiar pentru realizarea iniţiativelor ingenioase şi proiectelor inovative ale acestora.
Proiectele propuse în această rundă trebuie să se desfăşoare pe aria geografică a raionului Ialoveni, iar scopul lor este participarea sporită a tinerilor la viaţa publică şi dezvoltarea durabilă a comunităţii; facilitarea accesului tinerilor la educaţie, instruire şi informare; participarea culturală şi timpul liber al tinerilor, precum şli implicarea tinerilor în procesul decizional.
Pentru a aplica la această rundă de finanţare a programului, trebuie să întreprindeţi următorii paşi:
- Formaţi un grup de iniţiativă civică din cel puţin 3 tineri cu vârsta cuprinsă între 14 şi 30 ani sau convocaţi într-o şedinţă membrii consiliului local al tinerilor.
- Descărcaţi Formularul de aplicare de pe paginile web: www.fondultinerilor.md sau www.il.md Tot aici găsiţi Ghidul de finantare pentru a afla mai multe despre concurs şi criteriile de eligibilitate.
- Completaţi formularul de aplicare împreună cu membrii grupului de iniţiativă / consiliului local al tinerilor din localitate, călăuzindu-Vă de modelul de_proiect .
- Trimiteţi formularul de aplicare până la 02 martie 2018 la adresa de e-mail: pgm@fondultinerilor.md sau la sediul Consiliului Raional Ialoveni (or. Ialoveni, MD 6801, str. Alexandru cel Bun 33, et. 2, Anticamera). Grupurile de iniţiativă civică ale tinerilor şi consiliile locale de tineret pot expedia unul sau mai multe proiecte, fiecare, în cadrul unei runde a Programului de granturi mici.
Fondul pentru Tineri poate oferi finanţări cu valoare maximă de 8 mii lei pentru un proiect. Perioada de implementare a proiectelor va fi de maxim 3 luni. Data preconizată de începere a proiectelor este 23 martie 2018, iar data finisării proiectului nu trebuie să depăşească 25 iunie 2018. Proiectele propuse trebuie să fie realiste privind perioada în care urmează să fie realizate (primăvară – vară). Pentru mai multe informaţii contactează-ne la tel. 0 268 95146 sau e-mail: pgm@fondultinerilor.md.
Menţionăm că, la 03 februarie 2018, în sala mare de şedinţe a Consiliului Raional Ialoveni, s-a desfăşurat Atelierul de instruire pentru tineri privind scrierea şi elaborarea proiectelor. Coordonatorii Fondului pentru Tineri Ialoveni au explicat pas cu pas cum se completează formularul de aplicare, cum se definesc obiectivele, cum se detaliază planul de acţiuni şi cum se întocmeşte bugetul proiectului. Pentru mai multe detalii accesaţi http://il.md/fondul-pentru-tineri-ialoveni-platforma-de-informare-si-participare-a-tinerilor-la-viata-publica-3/.
Tipurile de activităţi eligibile pentru finanţare includ, dar nu se limitează la următoarele:
- crearea şi dezvoltarea capacităţilor consiliilor locale ale tinerilor;
- activităţi pentru realizarea planului de acţiuni al consiliilor locale ale tinerilor;
- organizarea festivalurilor de muzică, teatru, dans, etc.;
- desfăşurarea expoziţiilor şi a acţiunilor de colectare a fondurilor;
- concursuri de creaţie (desen, eseuri, fotografie, origami, desen pe asfalt, graffitti, etc.) sau sportive;
- caravane şi campanii de sensibilizare, instruire şi educaţie non-formală în domeniile: educaţie civică, corupţie, violenţă, droguri, alcoolism, HIV/SIDA, traficul de persoane, etc.;
- proiecţie de film, vizite la teatre, muzee, excursii pentru tinerii defavorizaţi, vulnerabili, marginalizaţi, cu dizabilităţi;
- vizite de studiu şi schimb de experienţă în domeniul acţiunilor de tineret;
- discuţii, forumuri, dezbateri, mese rotunde cu participarea tinerilor;
- elaborarea blogurilor şi paginilor web pentru tineri;
- mese rotunde, conferinţe, simpozioane cu participarea tinerilor;
- seminare, training-uri, workshop-uri, cursuri de instruire de scurtă durată pentru tineri;
- acţiuni de salubrizare, plantare a arborilor, colectare selectivă a deşeurilor;
- acţiuni de îmbunătăţire a infrastructurii sociale şi educaţionale;
- constituirea cluburilor pe interese şi ateliere de creaţie.
Exemplele de activităţi menţionate mai sus sunt doar ilustrative. Încurajăm creativitatea şi originalitatea ideilor de proiecte. Finanţarea va fi acordată proiectelor care vor fi mai convingător formulate şi vor demonstra posibilitatea producerii unui impact practic.
Cheltuielile eligibile includ:
- Cheltuieli de organizare a evenimentelor (ex.: formator, amenajarea sălii, arenda sălii şi a aparatajului, premii, pauze de cafea, etc.);
- Cheltuieli de deplasare (ex.: arenda autobuz, microbuz, combustibil, etc.);
- Consumabile, materiale promoţionale, cheltuieli de editare şi multiplicare (ex.: rechizite de birou, broşuri, pliante, postere, tricouri promoţionale, etc.);
- Cheltuieli care se referă la achiziţii de echipament şi utilaj, mobilier, materiale de construcţie şi alte bunuri de valoare mare (cu condiţia că Fondul pentru Tineri Ialoveni va finanţa doar 50% din costul total al fiecărui bun procurat, restul sumei fiind acoperită din alte surse). Valoarea acestei categorii de cheltuieli nu poate fi mai mare decît 70% din suma solicitată de la Fondul pentru Tineri Ialoveni.
Membrii grupurilor de iniţiativă şi ai consiliilor locale ale tinerilor implicaţi în procesul de realizare a proiectelor, vor obţine după perioada de raportare un certificat care va confirma perioada de voluntariat, sarcinile îndeplinite şi competenţele obţinute pe parcursul implementării proiectului finanţat din resursele Fondului pentru Tineri Ialoveni.
CALENDARUL CONCURSULUI DE FINANŢARE
Nr. | Etapa | Perioada |
1. | Primirea aplicaţiilor | 05 februarie – 02 martie 2018 |
2. | Atelierul de instruire pentru tineri privind scrierea proiectelor | 03 februarie 2018 |
3. | Procesul de selectare (preselecţie, interviuri, selecţie finală) | 03 – 19 martie 2018 |
4. | Interviuri cu aplicanţii | 08 – 09 martie 2018 |
5. | Anunţarea proiectelor selectate | 19 martie 2018 |
6. | Atelier de instruire cu beneficiarii finanţării | 22 martie 2018 |
7. | Semnarea acordurilor de colaborare | 22 martie 2018 |
8. | Implementarea şi monitorizarea proiectelor | 23 martie – 25 iunie 2018 |
9. | Şedinţa de coordonare / raportare intermediară | 10 mai 2018 |
10. | Gala Bunelor Practici | 30 iunie 2018 |
11. | Raportarea narativă şi financiară | 20 – 30 iunie 2018 |
Formular_aplicarePGM_XVI Ghid de finantare Ialoveni_XVI
Formular_aplicarePGM_XVI_model_proiect
Programul „Fondul pentru Tineri Ialoveni” este coordonat de Asociaţia Obştească „Eco-Răzeni” în parteneriat cu Consiliul Raional Ialoveni şi realizat cu suportul financiar al Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei.
Tinerilor activi le mulţumim pentru interesul manifestat pentru acest program şi le dorim mult succes !
Tweet 915 afișări