Doi Martie – Ziua Memoriei

2 martie 2021

    An de an, în data de  2 martie, marcăm Ziua Memoriei. Astăzi suntem la cea de a 29 aniversare de la declanșarea Războiului de pe Nistru, război pentru apărarea independenței și integrității Republicii Moldova care ca o rană netămăduită sângerează până astăzi.

    Administrația raionului în comun cu primăria orașului Ialoveni a organizat o manifestație oficială de comemorare a victimilor războiului, dar și de elogiere a veteranilor, voluntari, care fără ezitare s-au pus scut întru apărarea teritoriului național. La eveniment au participat președintelui raionului domnul Mihail Silistraru, secundat de vicepreședinți, viceprimarul orașului Ialoveni, domnul Radu Chilaru, reprezentanți ai Ministerului de Interne, ai Ministerului Apărării și ai combatanților.

    Ceremonia a început cu un minut de reculegere în memoria celor căzuți în lupte și a continuat cu oficierea unei slujbe religioase. În continuare au urmat discursurile oficialilor prezenți.

    Toți cei care au luat cuvântul au ținut să vină cu un omagiu către voluntarii care s-au sacrificat și au mers cu arma în mână la Nistru, la fel au subliniat că eroizmul lor nu trebuie să fie trecut cu vederea, dimpotrivă, trebuie să ne consolideze și să ne unească.

    Veșnică glorie – eroilor acestui pământ!

109 afișări