Seminarul „Implementarea Programului de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României în anul 2018 pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova”

26 martie 2019

Pe data de 22 martie 2019, în incinta Consiliului Raional Ialoveni, a avut loc seminarul de informare cu tema „Implementarea Programului de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României în anul 2018 pentru  instituțiile preșcolare din Republica Moldova: obiective și proceduri”, organizat de Fondul de Investiții Sociale din Moldova (FISM). Cu un cuvânt de salut a venit Vicepreședintele raionului Ialoveni, Lilian CARMANU, care a subliniat importanța sprijinului acordat de Guvernul României și cel al Republicii Moldova pentru dezvoltarea durabilă a instituțiilor preșcolare din raionul Ialoveni. În cadrul seminarului, beneficiarii proiectelor de renovare și dotare au fost informați privind condițiile și mecanismele de finanțare.

Până pe data de 19 aprilie 2019, beneficiarii proiectelor urmează să depună la FISM Formularul Cererii de Grant completat.

Aminitim că, în perioada anilor 2019-2020 urmează a fi renovate și dotate încă 300 de instituții preșcolare din Republica Moldova. În acest sens, Guvernul Republicii Moldova a alocat 30 milioane de lei, iar Guvernul României, prin „Programul de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova” a debursat 3 milioane de euro.

În continuare sunt prezentate informații generale despre Programul de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României în anul 2018 pentru  instituțiile preșcolare din Republica Moldova.

Obiectivele de bază ale proiectului sunt reducerea discrepanţei dintre rata înrolării a copiilor de vîrstă timpurie în grădiniţele din mediul urban şi cea din mediul rural prin sporirea accesului copiilor de vîrstă timpurie din localităţile rurale la condiţii mai bune de educaţie.

Beneficiarii proiectului sunt 248 instituţii preşcolare din 236 comunităţi rurale şi urbane cu necesităţi stringente în domeniul educaţiei timpurii. Beneficiari direcţi – copii de vîrsta preşcolară, înrolaţi în procesul educaţional preşcolar, cadre didactice, personal tehnic din instituţiile beneficiare de condiţii educaţionale şi igiencice îmbunătăţite. Beneficiari indirecţi – părinţii copiilor, dar şi angajaţii din companiile de construcţie, care vor beneficia de locuri de muncă temporare.

Sursele de finanțare sunt: Guvernul României – 3 mln Euro. Contribuţia comunităţilor obligatorie în caz, dacă costul total al subproiectului depăşeşte mărimea grantului acordat de Guvernul României.

Propunerile eligibile sunt:

  • construcţia/reconstrucția acoperişurilor (inclusiv jgeaburi, burlane și pereu);
  • izolarea termică a anvelopei clădirii (izolarea termică a pereților exteriori, schimbarea ferestrelor și ușilor exterioare etc.);
  • construcția/renovarea blocurilor sanitare în interiorul clădirilor;
  • construcția/reabilitarea rețelelor electrice, termice, de alimentare cu apă rece și/sau caldă și de canalizare (în instituţiile care dispun de condițiile necesare);
  • construcția/renovarea spațiilor interioare (săli de grupă, casa scărilor și scările, blocurile alimentare, săli de festivităţi și săli de sport, izolatoare medicale, spălătorii, etc.), inclusiv și pentru deschiderea grupelor noi de copii;
  • construcția pavilioanelor și a căilor de acces la ele;
  • alte tipuri de lucrări civile interioare şi exterioare, etc.;
  • dotarea cu mobilier a sălilor de grupă și altor spații necesare pentru buna funcționare a instituției de educație timpurie;
  • dotarea cu echipamente/utilaje pentru spălătorie și blocuri alimentare;
  • dotarea cu echipamente pentru terenul de joacă;
  • dotarea cu inventar sportive

Cererile de grant vor fi evaluate din punct de vedere tehnic, social şi financiar, ţinînd cont de sursele financiare disponibile pe comunitate. Astfel, finanţarea se va face în baza prioritizării volumelor de lucrari incluse în Cererea de Grant (de exemplu, nu pot fi finanţate lucrarile de reparaţie pe interior, dacă acoperişul este deteriorat, nu poate fi costruit un gard, dacă condiţiile în sălile de grupe sînt nesatisfăcătoare, nu se finansează vicee din curte).

În scopul promovării proiectului la nivel local, în fiecare comunitate vor fi organizate cel puţin 3 focus grupuri cu participarea a 12-15 persoane.

În cadrul acestor întîlniri membrii comunităţii:

  • Vor fi informaţi despre sursa şi mecanismul de finanţare a subproiectelor;
  • Vor identifica şi ierarhiza problemele prioritare necesare de soluţionat la grădiniţa de copii: lucrări de renovare şi/sau dotare cu bunuri;
  • Vor delega un reprezentant din partea focus grupului la şedinţa Consiliului local cu informaţia despre rezultatele discuţiilor în focus grup;
  • Rezultatele discuţiilor din fiecare focus grup, problemele identificate şi lista participanţilor la aceste discuţii vor fi înscrise în procese verbale, care ulterior vor fi prezentate la FISM.

Vor fi organizate şedinţele Consiliului local la care se vor aproba următoarele decizii:

  • cu privire la aprobarea propunerii de subproiect în cadrul Cererii de Grant;
  • cu privire la asigurarea contribuţiei în caz, dacă costul total al subproiectului va depăşi mărimea grantului acordat de Guvernul României;
  • cu privire la aprobarea componenţei Agenţiei de Implementare a subproiectului.

Agenţia de Implementare este un grup neformal de lideri comunitari creată în scopul asigurării transparenţei procesului de implementare a subproiectului. În componenţa Agenţiei de implementare (cel puţin 5 persoane) recomandăm: managerul instituţiei preşcolare, cadre didactice, reprezentanţii părinţilor, consilierilor, APL şi oricare membru comunităţii cointeresat în succesul subproiectului şi dornic să ajute comunitatea. Preşedintele Agenţiei de Implementare se recomandă a fi ales managerul instituţiei preşcolare.

La şedinţa Consiliului local vor fi invitaţi şi reprezentanţii focus-grupurilor care informează consilierii locali despre rezultatele discuţiilor în focus grup. După şedinţa Consiliului local, Primăria în colaborare cu Agenţia de Implementare a subproiectului va pregăti şi va prezenta la FISM Formularul Cererii de Grant cu toate anexele necesare în termen de până la 19 aprilie 2019 (vezi www.fism.gov.md).

În vederea asigurării durabilităţii proiectului, FISM semnează cu fiecare comunitate benefiairă de grant un Acord de Grant prin care comunitatea se obligă:

  • Să achite contribuţia proprie (în caz de necesitate);
  • Să păstreze menirea obiectului pe o perioadă de 15 ani fără ca acesta să fie privatizat sau utilizat în alte scopuri decît cel educaţional;
  • Să ia la evidenţă lucrările executate şi bunurile procurate în cadrul sub-proiectului în termen de 2 luni din data recepţiei finale a acestora;
  • Să asigure durabilitatea obiectului renovat, alocînd anual resurse financiare din bugetul primăriei pentru menţinere şi operare.

Pentru a asigura vizibilitatea proiectului, vor fi organizate următoarele acțiuni:

  • Crearea unei baze de date din fotografiile obiectelor pînă şi după renovare;
  • Amplasarea informaţiei pe pagina web al FISM (www.fism.gov.md);
  • Instalarea panourilor pentru afişare temporară şi plăci pentru amplasare permanentă la obiecte;
  • Editarea de broşuri informative;
  • Organizarea seminarelor, meselor rotunde şi altor evenimente;
88 afișări