INVITAŢIE LA FESTIVITATEA DE LANSARE A RUNDEI A XVIII – A DE GRANTURI MICI PENTRU TINERI
14 martie 2019
Administraţia raionului Ialoveni în parteneriat cu echipa Fondului pentru Tineri Ialoveni invită grupurile de iniţiativă civică și consiliile locale de tineret să participe la Festivitatea de lansare a rundei a XVIII – a de granturi mici pentru tineri, ce se va desfăşura vineri, 15 martie 2019, orele 14:30 – 16:00, sala mare de şedinţe, Consiliul Raional Ialoveni.
În cadrul evenimentului va avea loc semnarea acordurilor de colaborare şi înmânarea oficială a certificatelor de grant pentru implementarea celor 22 proiecte de dezvoltare comunitară ale grupurilor de iniţiativă civică şi consiliilor locale de tineret din cele 14 localităţi ale raionului, în perioada 16 martie – 25 iunie 2019.
În deschiderea oficială vor lua cuvînt actorii politicilor de tineret din Consiliul Raional Ialoveni, Primăria Costești, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, precum şi partenerii pentru dezvoltare durabilă: Fundaţia Est-Europeană din Moldova şi Asociaţia Obştească ,,Eco-Răzeni”.
Totodată, se va desfăşura atelierul de instruire privind procedurile, regulile de promovare şi implementare a proiectelor, organizarea activităţilor, managementul financiar, întocmirea raportului financiar şi narativ.
Invităm, cu mîndrie, să primească certificatul de grant, finaliştii Rundei a XVIII – a a Programului de Granturi Mici al Fondului pentru Tineri Ialoveni:
- Consiliul elevilor L. T. ,,Aurel David”, Bardar, lider – Alina LUCHIȚA, mentor – Valentina PLUGARU, proiectul ,,Foișorul inteligent”, suma aprobată – 7 500 lei;
- Consiliul elevilor Gimnaziului Sociteni, lider – Jasmin MOLDOVANU, mentor – Alexandra MOLDOVANU, proiectul ,,O bibliotecă pentru noi”, suma aprobată – 4 500 lei;
- Grupul elevilor creativi ai L. T. Horești, lider – Nicolae DOGOT, mentor – Valeriu BOLBOCEAN, proiectul ,,Amenajarea unui parc”, suma aprobată – 4 500 lei;
- Grupul de iniţiativă civică ,,PRO – Potențial. Rezultat. Organizare”, Puhoi, lider – Adriana GRĂJDEANU, mentor – Tatiana SOLTAN, proiectul ,,Casa Voluntarilor”, suma aprobată – 5 500 lei;
- Grupul de iniţiativă civică ,,GOLD”, Văsieni, lider – Igor BODEAN proiectul ,,Tinerii implicați – viitor prosper”, suma aprobată – 6 000 lei;
- Grupul de iniţiativă civică ,,Realiștii”, Răzeni, lider – Natalia UNTILĂ, mentor – Artur BUDAC, proiectul ,,Educație verde”, suma aprobată – 6 000 lei;
- Grupul de iniţiativă civică ,,Luceafărul”, Costești, lider – Aliona ADĂSCĂLIȚA, mentor – Liliana IACOB, proiectul ,,Costești, citește !”, suma aprobată – 5 500 lei;
- Grupul de iniţiativă civică ,,Retorică și voluntariat”, Costești, lider – Ion MEREACRE, mentor – Ion SCUTARU, proiectul ,,Parc cu amfiteatru”, suma aprobată – 7 500 lei;
- Grupul de iniţiativă civică ,,Horizon”, Mileștii Mici, lider – Vladislav STICI, mentor – Maria VOLOȘIN, proiectul ,,Crearea clubului de robotică”, suma aprobată – 7 000 lei;
- Consilul Local al Tinerilor Văsieni, lider – Ana-Maria DARII, mentor – Igor BODEAN, proiectul ,,Prin implicare se face schimbare”, suma aprobată – 5 000 lei;
- Grupul de iniţiativă civică ,,Activiștii”, Zîmbreni, lider – Mariana LUNCA, mentor – Aurelia PALADI, proiectul ,,Vestiar mobilat – confort asigurat”, suma aprobată – 7 000 lei;
- Grupul de iniţiativă civică ,,Pro-Eco”, Cigîrleni, lider – Elena JOSU, mentor – Doina PARASCHIV, proiectul ,,Spațiu amenajat”, suma aprobată – 6 000 lei;
- Consilul Local al Tinerilor Răzeni, lider – Ruslana-Maria ULMANU, mentor – Alexandra BEREGOI, proiectul ,,Adresa ta contează !”, suma aprobată – 6 500 lei;
- Consilul Local al Tinerilor Bardar, lider – Tudor RĂILEAN, mentor – Andrei TONU, proiectul ,,Exatlon Bardar”, suma aprobată – 6 500 lei;
- Grupul de iniţiativă civică ,,Noi suntem schimbarea”, Ialoveni, lider – Evelina PARASCHIV, mentor – Crina MOCANU, proiectul ,,Cafeneaua literară”, suma aprobată – 5 500 lei;
- Consilul Local al Tinerilor Ruseștii Noi, lider – Elena SECRIERU, mentor – Mellissa DULGHERU, proiectul ,,O ehipă unită – forța societății !”, suma aprobată – 4 500 lei;
- Consilul Local al Tinerilor Ruseștii Noi, lider – Mellissa DULGHERU, proiectul ,,Un deșeu la locul său !”, suma aprobată – 6 500 lei;
- Consiliul elevilor L. T. Ruseștii Noi, lider – Marina RUSSU, mentor – Viorica CODREANU, proiectul ,,Arta învățatului prin relaxare”, suma aprobată – 6 500 lei;
- Grupul de iniţiativă civică ,,Conectați la natură”, Mileștii Mici, lider – Felicia TROFIM, mentor – Nadejda BUTNARI, proiectul ,,Cinema sub stele”, suma aprobată – 7 000 lei;
- Grupul de iniţiativă civică ,,SMART (Societatea Membrilor Adepți ai Rațiunii Tinere)”, Țipala, lider – Valeria CASTRAVEȚ, mentor – Ion POPA, proiectul ,,Youth park”, suma aprobată – 7 000 lei;
- Grupul de iniţiativă civică ,,PDCR – Noi suntem schimbarea”, Cărbuna, lider – Mădălina PLĂMĂDEALĂ, mentor – Vitalie SPÎNACHI, proiectul ,,Un nou început”, suma aprobată – 5 500 lei;
- Clubul de dezbateri al L. T. ,,Ion Pelivan”, Răzeni, lider – Iurie MANCOȘ, mentor – Elena BIVOL, proiectul ,,Championship Răzeni”, suma aprobată – 5 500 lei;
Subliniem faptul că, în această rundă, în perioada 11 februarie – 02 martie 2019, s-au depus spre finanţare 31 proiecte ale grupurilor de iniţiativă civică şi consiliilor locale de tineret din 15 localităţi ale raionului, care au solicitat un suport financiar de 274 600 lei, dar, urmare a interviului cu aplicanţii din 06 și 07 martie 2019, au obţinut suport financiar 22 proiecte din 14 localități, cu un buget total de 133 000 lei, dintre care 100 000 lei este contribuţia financiară a Consiliului Raional Ialoveni şi 33 000 lei este suportul Fundaţiei Est-Europene din Moldova.
Tinerilor voluntari activi, care participă şi investesc suficient de inteligent şi înţelept în dezvoltarea durabilă a localităţilor noastre, le dorim succese notabile şi-i asigurăm de susţinerea administraţiei raionului Ialoveni în proiecte comunitare.
Tweet 133 afișări