Guvernul avansează proiectul centralelor fotovoltaice cu sisteme de stocare în patru raioane: Ialoveni, printre beneficiarii investiției

12 noiembrie 2026

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi, 12 noiembrie, hotărârea de Guvern privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Populare Chineze privind realizarea studiului de fezabilitate pentru proiectul „Dezvoltarea socioeconomică a raioanelor Republicii Moldova prin utilizarea surselor de energie regenerabilă și a sistemelor de stocare a energiei”.

Proiectul vizează dezvoltarea a patru centrale fotovoltaice, dotate cu sisteme de stocare a energiei, în raioanele Ialoveni, Cimișlia, Nisporeni și Călărași. Realizarea studiului de fezabilitate va permite evaluarea condițiilor tehnice și economice, precum și identificarea soluțiilor necesare pentru implementarea investițiilor.

Raionul Ialoveni se află printre teritoriile vizate de această inițiativă investițională. În acest context, la 2 august 2026, Consiliul raional Ialoveni a găzduit o delegație de experți din Republica Populară Chineză și reprezentanți ai Ministerului Energiei al Republicii Moldova, care au efectuat o vizită de lucru în raion pentru a examina potențialele amplasamente destinate construcției unei centrale fotovoltaice și pentru a identifica oportunitățile de dezvoltare a unui asemenea proiect.

Decizia reprezintă o etapă importantă în avansarea cooperării moldo-chineze în domeniul energetic și creează cadrul necesar pentru evaluarea oportunităților de dezvoltare a infrastructurii de producere a energiei electrice din surse regenerabile, precum și a capacităților de stocare a acesteia.

Consiliul raional Ialoveni susține inițiativele de atragere a investițiilor în infrastructura energetică și valorificarea potențialului local pentru dezvoltarea surselor de energie regenerabilă. Avansarea acestui proiect reprezintă o oportunitate pentru diversificarea surselor de energie, consolidarea securității energetice și stimularea dezvoltării economice a raionului.

Pe această cale, Consiliul raional Ialoveni aduce sincere mulțumiri Guvernului Republicii Moldova și Ministerului Energiei pentru deschiderea și susținerea demersurilor de valorificare a potențialului energetic al raionului Ialoveni, precum și pentru eforturile depuse în avansarea acestui proiect investițional, cu impact asupra dezvoltării economice și securității energetice.

8 afișări