Declarația de Independență, simbol al libertății și al identității naționale, transmisă instituțiilor de învățământ din raionul Ialoveni

20 octombrie 2026

Consiliul raional Ialoveni, în colaborare cu Direcția Generală Educație și Secția administrativ-militară Ialoveni au organizat astăzi, 20 octombrie ceremonia de înmânare directorilor instituțiilor de învățământ din raion Declarațiile de Independență ale Republicii Moldova, oferite de Ministerul Educației și Cercetării, în contextul marcării a 35 de ani de la proclamarea independenței țării.

La eveniment au participat președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia, vicepreședintele raionului, Petru Beregoi, șefa Direcției Generale Educație, Olga Balmuș, reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sergiu Russu, deputatul în primul Parlament al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Andrei Țurcanu, veteranul Războiului pentru apărarea Independenței, Ion Bușmachiu, precum și directorii instituțiilor de învățământ din raion.

În cadrul evenimentului festiv au fost evocate semnificația istorică a Declarației de Independență, sacrificiile și aspirațiile care au stat la baza constituirii statului Republica Moldova, precum și importanța păstrării memoriei istorice, a identității naționale și a valorilor democratice. Totodată, a fost subliniat rolul instituțiilor de învățământ în cultivarea spiritului civic și patriotic al tinerei generații, în spiritul respectului față de țară, libertate și valorile fundamentale ale societății.

Un moment deosebit l-a constituit înmânarea Declarațiilor de Independență directorilor instituțiilor de învățământ, documentele fiind aduse de militarii Gărzii de Onoare a Ministerului Apărării, într-un cadru solemn, menit să evidențieze importanța acestui simbol al statalității Republicii Moldova.

Consiliul raional Ialoveni adresează mulțumiri și aprecieri Guvernului Republicii Moldova, Ministerului Educației și Cercetării și Ministerului Apărării pentru această inițiativă, care contribuie la consolidarea respectului față de istoria națională și la promovarea valorilor patriotice în rândul tinerei generații.

Totodată, Consiliul raional Ialoveni își exprimă încrederea că directorii instituțiilor de învățământ și cadrele didactice vor valorifica acest document cu responsabilitate, integrând semnificația sa istorică și simbolică în activitățile educaționale și contribuind, prin exemplul și activitatea lor, la formarea unor generații conștiente de istoria, identitatea și responsabilitatea lor față de viitorul Republicii Moldova.

35 afișări