TINERII – GENERAȚIA CARE VA CONSTRUI MOLDOVA DE MÂINE

14 august 2026

Săptămâna aceasta este despre tineri. Despre vocea lor, despre ideile lor, despre curajul de a visa și despre locul pe care și-l doresc în viitorul comunităților noastre.

Tinerii de astăzi sunt generația care va trăi într-o Moldovă europeană. Vor învăța, vor călători, vor crea, vor construi și vor lua decizii care vor defini țara noastră.

Iar atunci când îi întrebăm cum își văd viitorul, răspunsul este tot mai clar: într-o Moldovă europeană, parte a Uniunii Europene.

Pentru noi, autoritățile publice, acest lucru înseamnă responsabilitate. Înseamnă să creăm astăzi oportunitățile de care tinerii au nevoie mâine: educație, dezvoltare, acces la proiecte și mobilitate, spații pentru inițiativă și, cel mai important, șansa de a-și construi un viitor acasă.

Nu putem vorbi despre dezvoltarea comunităților fără să vorbim despre tineri. Și nu putem construi viitorul fără să îi avem alături.

Vom continua să investim în ideile lor, să le ascultăm vocea și să facem tot ce ține de noi pentru ca fiecare tânăr să poată ajunge acolo unde își dorește.

Pentru că săptămâna aceasta este despre ei.
Dar viitorul este al lor.
Să aveți curajul să visați, libertatea să alegeți și puterea să construiți!

12 afișări