Concursul de erudiție „Gândește global, acționează local”, ediția a IV-a – secțiunea gimnaziu și-a desemnat câștigătorii

28 aprilie 2026

Consiliul raional Ialoveni, în colaborare cu Direcția Generală Educație, a organizat astăzi, 28 aprilie, concursul de erudiție „Gândește global, acționează local”, ediția a IV-a, secțiunea gimnaziu. La competiție au participat 25 de echipe din instituțiile de învățământ din raion.

Evenimentul a reunit elevi care au demonstrat cunoștințe temeinice, spirit analitic și capacitatea de a aborda subiecte actuale printr-o gândire critică și responsabilă. Participanții au fost implicați în probe din diverse domenii, evidențiindu-și nivelul de pregătire și competențele dobândite în cadrul procesului educațional.

La concurs au fost prezenți președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia, vicepreședintele raionului, Petru Beregoi, șefa Direcției Generale Educație, Olga Balmuș, precum și directori și cadre didactice din instituțiile de învățământ.

În mesajul său, președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia, a mulțumit tuturor participanților și organizatorilor, subliniind importanța unor astfel de activități pentru stimularea performanței școlare, dezvoltarea gândirii critice și încurajarea implicării active a tinerilor în viața comunității.

În urma desfășurării probelor de concurs, clasamentul final este următorul:

  • Locul I – IP LT „Ion Suruceanu”, satul Suruceni – premiul de 75 000 lei
  • Locul II – IP LT „Ion Pelivan”, comuna Răzeni – premiul de 35 000 lei
  • Locul III – IP LT „Petre Ștefănucă” – premiul de 20 000 lei

Totodată, titlul „Cel mai bun căpitan” a fost acordat elevei, Postu Valeri, din cadrul Liceului Teoretic Costești. Toate echipele participante au fost premiate cu diplome, cupe și medalii, în semn de apreciere pentru implicare, efort și performanță.

Concursul „Gândește global, acționează local” confirmă, încă o dată, importanța susținerii educației de calitate și a promovării excelenței în rândul elevilor din raionul Ialoveni.

15 afișări