Consiliul raional Ialoveni, gazda unui eveniment pe durata a trei zile, dedicat tinerilor antreprenori
10 decembrie 2025
Consiliul Raional Ialoveni găzduiește în perioada 9-11 decembrie seminarul de instruire dedicat antreprenorilor începători, organizat de Ministerul Finanțelor, în parteneriat cu Consiliul raional Ialoveni, Serviciul Fiscal de Stat, Serviciul Vamal și P.P. „Monitorul Fiscal fisc.md”, în cadrul proiectului „Moldova Europeană”.
Astfel, în prima zi a trainingului, cei peste 100 de tineri antreprenori din raioanele Ialoveni, Hîncești, Cimișlia și Strășeni au avut parte de o sesiune de informare despre exportul/importul și alte proceduri vamale, obligațiile fiscale ale afacerilor la început de cale, evidența contabilă, perfectarea corectă a documentelor contabile, precum și alte aspecte necesare gestionării eficiente a unei afaceri.
La deschiderea evenimentului au participat directoarea Serviciul Fiscal de Stat, Olga Golban, directorul Serviciul Vamal al Republicii Moldova, Radu Vrabie, înaltul consilier UE în domeniul politicii fiscale și vamale, Rosario de Blasio, directoarea redacției Monitorul Fiscal FISC.md, Rodica Musteața, care au încurajat participanții să fie activi și să adreseze întrebări, astfel încât orice neclaritate să fie pe deplin clarificată.
De asemenea, oficialii au subliniat importanța programului, care contribuie la creșterea gradului de informare a antreprenorilor și la dezvoltarea unui mediu de afaceri mai competitiv și mai bine pregătit pentru provocările pieței.
Consiliul raional Ialoveni susține startup-urile și inițiativele strategice ale Guvernului, care au drept menire dezvoltarea unei economii durabile și aliniată la standardele Uniunii Europene.






