Vicepreședinta raionului Ialoveni, Aliona Băbălău, a participat la ședința Comitetului districtului bazinului hidrografic Nistru
27 septembrie 2024
Vicepreședinta raionului Ialoveni, Aliona Băbălău, a participat astăzi, 27 septembrie, la ședința Comitetului districtului bazinului hidrografic Nistru, în scopul analizei managementului resurselor de apă din zona de nord a bazinului, inclusiv identificarea provocărilor și oportunităților existente în gestionarea apelor.
Programul evenimentului a cuprins vizita în teren pentru evaluarea managementului bazinelor hidrografice la nivelul zonei de nord, a următoarelor locații: Rezervația Cultural-Naturală ,,Orheiul Vechi” și sistemul de colectare a deșeurilor de pe suprafața râului Răut, izvorul Furceni și Izvorul Jeleboc din r. Orhei, Zona Umedă Construită Orhei, Barajul Căzănești și satul Rogojeni din r. Telenești și stația de epurare din Florești.
Vizita în aceste zone include explorarea sistemului de colectare a deșeurilor, care ajută la prevenirea poluării râului și protejarea biodiversității, inclusiv identificarea soluțiilor pentru gestionarea deșeurilor și reducerea impactului acestora asupra ecositemului acvatic.
Sedința Comitetului districtului bazinului hidrografic Nistru a fost organizată în parteneriat de Centrul Național de Mediu, Ministerul Mediului, PNUD Moldova și Ambasada Suediei în Republica Moldova.