Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a efectuat o vizită de lucru în raionul Ialoveni

6 septembrie 2024

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a întreprins astăzi, 06 septembrie, o vizită de lucru în raionul Ialoveni, unde a avut o întrevedere cu administrația raionului, cu primarii localităților și reprezentanții serviciilor desconcentrate, cu elevii și cadrele didactice de la Liceul Teoretic ,,Ion Pelivan” din comuna Răzeni și cu locuitorii orașului Ialoveni.

În cadrul discuțiilor desfășurate în sala mare de ședințe a Consiliului raional Ialoveni, primarii au expus problemele cu care se confruntă și au solicitat intervenția și suportul Președintei Maia Sandu în soluționarea lor. Principalele subiecte ale discuțiilor au vizat extinderea rețelelor de apeduct magistral pentru asigurarea localităților cu apă potabilă, construcția unei noi grădinițe, reabilitarea drumurilor regionale, delimitatea proprietății unităților administrativ-teritoriale, politica bugetar-fiscală pentru anul 2025, reforma administrativ-teritorială pentru sporirea calității serviciilor publice pentru cetățeni, Programul național de împădurire și problema gunoiștilor neautorizate.

Președinta țării s-a întâlnit și cu colectivul cadrelor didactice și cu elevii Liceului Teoretic ,,Ion Pelivan” din comuna Răzeni, care beneficiază de investiții pentru modernizare în cadrul Proiectului național ,,Rețeaua Școlilor Model”. Șefa statului a adresat un mesaj de mulțumire cadrelor didactice pentru profesionalismul manifestat în activitatea pedagogică, subliniind că, ,,autoritățile vor continua să investească în educație, pentru ca toți copiii să aibă parte de cele mai bune condiții de studii și dezvoltare personală”.

Șefa statului a vizitat Cooperativa de Întreprinzător ,,Ved-Mar Agro” din Mileștii Mici. Discuția șefei statului cu administratoarea Maria Vedrașco, a vizat investițiile statului în crearea unui mediu prielnic pentru dezvoltarea viticulturii și deschiderea noilor piețe de desfacere.

Vizita Președintei Maia Sandu în raionul Ialoveni s-a încheiat cu o întâlnire cu locuitorii orașului Ialoveni, în incinta Casei raionale de cultură ,,Andrei Ungureanu”, unde s-a desfășurat un dialog constructiv despre prioritățile de dezvoltare social-economică și avantajele integrării europene a Republicii Moldova.

În cadrul adunării, Președinta Țării a informat oamenii despre eforturile guvernării de a sprijini cetățenii Republicii Moldova, despre programele guvernamentale întru susținerea dezvoltării localităților și despre importanța Referendumului privind aderarea la Uniunea Europeană.

Această vizită confirmă eforturile depuse de conducerea Republicii Moldova pentru dezvoltarea localităților raionului Ialoveni.

166 afișări