Conducerea raionului Ialoveni a participat la deschiderea Festivalului „Tezaur Național”
24 august 2024
Conducerea raionului Ialoveni, în persoana președintei raionului, Natalia Eremia, și a vicepreședinților – Petru Beregoi și Eugeniu Secrieru au participat la deschiderea Festivalului „Tezaur Național”, 2024, a cărui partener este și Consiliul raional Ialoveni.
La deschiderea Festivalului au luat parte și Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, deputații în Parlamentul Republicii Moldova, Petru Frunze și Marcela Adam, o delegație de primari din România și primarii localităților raionului Ialoveni.
Oficialitățile au adresat sincere felicitări organizatorilor Festivalului, precum și locuitorilor raionului Ialoveni pentru efortul depus în păstrarea și promovarea valorilor autentice, care ne reprezintă că neam, ca popor.
Precizăm că, cea de-a 4-a ediție a Festivalului „Tezaur Național” se desfășoară în acest an într-o zonă pitorească de la periferia localității satului Horești, raionul Ialoveni. Festivalul va dura două zile: 24-25 august, iar vizitatorii vor avea parte de concerte oferite de ansamblurile etnofolclorice din toate regiunile țării, inclusiv din raionul Ialoveni, precum și ansambluri din România, Grecia, Turcia, bucate tradiționale – mămăligă, friptură, zeamă, plăcinte, expoziții de meșteșugărit, mașini retro și carusele pentru copii.
În prima zi a Festivalului a fost înregistrat recordul național la capitolul – „Cea mai mare horă”, formată din peste 60 de ansambluri etnofolclorice. Certificatul și brevetul pentru acest record național a fost semnat și înmânat pe scena evenimentului.
Doritorii de a se alătura la Festival o pot face pe parcursul zilei de astăzi, 24 august și mâine, 25 august, eveniment care va culmina cu evoluția pe scenă a numeroșilor artiști autohtoni și un rug imens.