Agricultorii și reprezentanții Primăriilor din raionul Ialoveni sunt invitați la un seminar privind asigurarea managementului durabil al resurselor de sol
22 august 2024
Direcția Economie a Consiliului raional Ialoveni invită agricultorii și reprezentanții Primăriilor din localitățile raionului să participe la seminarul cu tematica ,,Programul de îmbunătățiri funciare în scopul asigurării managementului durabil al resurselor de sol pentru anii 2021 – 2025”, care va avea loc joi, 29 august 2024, în perioada orelor 10:00 – 12:00, în Sala mare de ședințe a Consiliului raional Ialoveni.
Evenimentul este organizat de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare din cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova.
Agenda atelierului cuprinde prezentarea comunicărilor:
• Acțiuni care urmează a fi stimulate conform Programului de Îmbunătățiri Funciare, în scopul asigurării managementului durabil al resurselor de sol pentru anii 2021 – 2025. Raportor: Oleg Botnari, șeful Direcției implementare politici în domeniul îmbunătățiri funciare.
• Măsurile, condițiile și procedurile de acordare a subvențiilor în avans stabilite în Regulamentul privind condițiile și procedura de acordare a subvențiilor în avans pentru proiectele investiționale de îmbunătățiri funciare. Raportor: Oleg Botnari, șeful Direcției implementare politici în domeniul îmbunătățiri funciare.
• Documente de politici și acte normative din domeniul hidroameliorației. Oportunități de creare și constituire a AUAI și transmiterea în folosință gratuită a infrastructurii de irigare și/sau desecare. Exploatarea corespunzătoare a Sistemelor Centralizate de Irigare preluate în comodat de către AUAI. Raportor: Rodica Ceban, șefa Direcției hidroameliorație, monitorizare și supraveghere.
• Codul funciar și ținerea Cadastrului funciar. Raportor: Cristina Popovici, șef interimar al Direcției fond funciar și monitoring funciar.
La seminar sunt așteptați primarii localităților, inginerii cadastrali din Primării, deținătorii de terenuri agricole, utilizatorii de apă pentru irigare, inclusiv persoanele interesate.
Contacte: Ella Nichita, specialist principal, Direcția economie, tel. 0268 24 537.
Tweet 172 afișări