Consiliul raional Ialoveni a depus la FNDRL proiectul de construcție a Apeductului magistral pentru localitățile Costești și Pojăreni

26 iulie 2024

Consiliul raional Ialoveni a depus astăzi, 26 iulie proiectul de construcție a Apeductului magistral pentru localitățile Costești și Pojăreni, în cadrul Apelului competitiv de dezvoltare regională, ediția 2024, finanțat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, prin intermediul Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.

Proiectul propus spre finanțare, care îi are drept parteneri – Primăria satului Costești și Pojăreni va oferi apă potabilă celor 12.170 locuitori și 17 instituții publice. În anul 2021 prin intermediu ADR Centru a fost elaborată documentația de proiect pentru aceasta etapă, care prevede construcția a 23.06 km de apeduct magistral construcția a două stații de pompare intermediare și conectarea a două rezervoare și opt castele de apă. Proiectul include, de asemenea, instalarea unei stații de clorinare la fiecare rezervor, în conformitate cu cerințele sanitare privind apa potabilă.

Proiectul Apeductul magistral pentru localitățile Costești și Pojăreni este în corespundere cu Programul Operațional Regional Centru 2022-2024 și se aliniază obiectivului general al Planului General de Alimentare cu Apă și Sanitație (PGAAS) pentru raionul Ialoveni în perioada 2014-2039.

Conducerea raionului Ialoveni aduce mulțumiri Guvernului Republicii Moldova pentru oportunitatea și angajamentul asumat de a asigura cu apă și sanitație toate localitățile țării, conform planului de dezvoltare. 

247 afișări