Autoritățile publice locale de nivelul I au oportunitatea de a participa la Concursul pentru selectarea unei localități care va beneficia de soluții alternative de sanitație

18 iunie 2024

Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală a lansat Concursul pentru selectarea unei localități care va beneficia de construcția infrastructurii cu soluții alternative de sanitație în gospodăriile individuale.

Acțiunea, desfășurată în cadrul proiectului ,,Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova”, are ca obiectiv asigurarea accesului la surse alternative de sanitație în gospodăriile individuale din mediul rural și periurban, contribuind, astfel, la creșterea calității vieții și la îmbunătățirea stării de igienă și sănătate publică.

Proiectul pilot (2024-2025) va sprijini aproximativ 500 de gospodării (1500 de persoane) în instalarea infrastructurii de sanitație. Gospodăriile selectate vor semna un contract de finanțare și vor participa la campanii de informare, iar autoritățile locale vor gestiona activitățile tehnice și administrative.

𝐶𝑟𝑖𝑡𝑒𝑟𝑖𝑖 𝑑𝑒 𝑒𝑙𝑖𝑔𝑖𝑏𝑖𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒:
– APL de nivelul I cu până la 2000 de locuitori;
– cel puțin 500 de gospodării cu acces la apă prin rețeaua publică;
– localități situate la cel mult 20 de km de o stație de epurare;
– localități care nu dispun de sistem de canalizare.
Beneficiarii trebuie să dețină teren propriu pentru instalarea sistemului de sanitație.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 𝟖 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒.
Detalii despre modalitatea de depunere a dosarelor la concurs găsiți pe pagina web: www.ondrl.gov.md, sau acesați acest link: https://tinyurl.com/6tpd63et.

158 afișări