Ziua Sportivului și a Mișcării Olimpice a fost marcată de Consiliul raional Ialoveni prin organizarea Daciadei raionale 2024
20 mai 2024
Consiliul raional Ialoveni a organizat la data de 18 mai „Daciada raională 2024”, în contextul marcării Zilei Sportivului și a Mișcării Olimpice, eveniment care s-a desfășurat pe stadionul din satul Bardar.
La eveniment au participat conducerea raionului Ialoveni: președinta Natalia Eremia și vicepreședinții Eugeniu Secrieru și Petru Beregoi, primari, antrenori, sportivi amatori și de performanță din raionul Ialoveni.
Festivitatea de deschidere a fost oficiată de către președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia, care a venit cu un mesaj de salut către participanții și oaspeții evenimentului, precizând că „desfășurarea Daciadei raionale în contextul marcării Zilei Sportivului și a Mișcării Olimpice este o dovadă în plus că sportul și promovarea valorilor sportive olimpice de către raionul Ialoveni este un lucru asumat”.
„Ziua Sportivului și Mișcării Olimpice este o zi dedicată promovării valorilor sportului, a sănătății și a spiritului olimpic. Este o ocazie minunată de a ne aminti de importanța activității fizice în viața noastră de zi cu zi și de a celebra idealurile de excelență, prietenie și respect promovate de Mișcarea Olimpică. Sportul nu este doar despre competiție și victorii. El înseamnă sănătate, dezvoltare personală și socială, disciplină și spirit de echipă. Prin sport învățăm să depășim limitele, să fim perseverenți și să ne respectăm adversarii. Activitatea fizică regulată contribuie la bunăstarea noastră fizică și mentală, reducând stresul și îmbunătățind calitatea vieții. Dorim succes tuturor participanților și implicare la maximum”, a spus președinta raionului în cadrul evenimentului de deschidere a Daciadei raionale.
În cadrul evenimentului organizat au fost decorați sportivii clasați pe primele trei poziții la probele de concurs cu diplome, medalii, cupă și premii financiare după cum urmează:
Alergarea 100m. (masculin)
Locul I – Teleuță Maxim din or. Ialoveni,
Locul II – Zagorneanu Adrian din s. Costești,
Locul III – Sula Cristian din s. Costești.
Alergarea 100m. (feminin)
Locul I – Bivol Lidia din s. Costești,
Locul II – Meret Corina din s. Costești,
Locul III – Derevici Ana din s. Horești.
Alergarea 1000 m. (feminin)
Locul I – Didenco Mariana din s. Costești,
Locul II – Luchița Andriana din s. Bardar,
Locul III – Percic Victoria din s. Bardar.
Alergarea 2000 m. (masculin)
Locul I – Pulgari Cristian din or. Ialoveni,
Locul II – Comur Artur din s. Ruseștii Noi,
Locul III – Caracuianu Adrian din s. Costești.
Ridicarea greutăţii 16 kg. (juniori)
Locul I – Erhan Cristian din or. Ialoveni,
Locul II – Panainte Veaceslav din s. Costești,
Locul III – Delendrea Pavel din s. Mileștii Mici.
Ridicarea greutăţii 24 kg. (masculin)
Locul I – Ceban Sergiu din or. Ialoveni,
Locul II – Tonu Aurel din s. Bardar,
Locul III – Tonu Petru din s. Bardar.
Aruncarea buzduganului (masculin)
Locul I – Bîrsa Victor din s. Văsieni,
Locul II – Barbăroșie Constantin din or. Ialoveni,
Locul III – Mereacre Anatolie din or. Ialoveni.
Armresling (masculin)
Locul I – Panfil Ruslan din s. Ruseștii Noi,
Locul II – Cojocaru Vladimir din s. Malcoci,
Locul III – Teleuță Maxim din or. Ialoveni.
Lupta Națională Trânta (masculin) lupta la berbec
Locul I – Iovu Valeriu din s. Bardar,
Locul II – Rusu Cristian din or. Ialoveni.
Lupta Națională Trânta (juniori) lupta la miel
Locul I – Plamădeală Catalin din s. Bardar,
Locul II – Sula Daniel din s. Costești.
Lupta Națională Trânta (copii) lupta la cucoș
Locul I – Budei Denis din or. Ialoveni,
Locul II – Railean Denis din s. Bardar.
Tragerea otgonului
Locul I – Echipa din s. Bardar,
Locul II – Echipa din or. Ialoveni,
Locul III – Echipa din s. Costești.
Volei (feminin 2×2)
Locul I – Echipa din s. Bardar,
Locul II – Echipa din s. Horești,
Locul III – Echipa din or. Ialoveni.
CLASAMENTUL GENERAL PE ECHIPE:
- LOCUL I – IALOVENI,
- LOCUL II – BARDAR,
- LOCUL III – COSTEȘTI.