Prin intermediul Programului ,,Satul European” serviciile medicale de urgență sunt mai aproape de casă!
1 mai 2024
Prin intermediul Programului Național ,,Satul European” în localitatea Puhoi din raionul Ialoveni, a fost renovată o clădire care găzduiește un centru multifuncțional, unde, la primul etaj, funcționează Punctul de Asistență Medicală Urgentă, iar la al doilea etaj – un Centru de Reabilitare de zi, unde sunt acordate servicii medicale, prescrise de medicii de la Centrul de Sănătate din localitate, inclusiv, sunt oferite servicii de laborator, tratamente de fizioterapie și alte proceduri.
De asemenea, la al doilea etaj se află un cabinet stomatologic și un centru unificat de prestare a serviciilor publice.
Bugetul proiectului: peste 8,6 milioane de lei.
Beneficiari: peste 13 mii de locuitori din Puhoi, dar și din alte localități învecinate – Varatic, Țipala, Budăi și Bălțați, Gangura, Misovca, Alexandrovca și Homuteanovca.
Consiliul raional Ialoveni adresează sincere mulțumiri Guvernului Republicii Moldova, pentru oportunitățile de dezvoltare durabilă pe care le oferă localităților raionului Ialoveni.