30 de tineri din raionul Ialoveni au fost instruiți la capitolul creării unui podcast
1 aprilie 2024
În ultima zi a lunii martie, în sala mare de ședințe a Consiliului raional Ialoveni, s-a desfășurat Atelierul de instruire în domeniul creării conceptului podcast-ului ,,Vocile de mâine”, la care au participat activ 30 de tineri și tinere (24 de fete și 6 băieți) din șapte localități ale raionului: orașul Ialoveni, satele Puhoi, Bardar, Molești, Ulmu, Costești și Răzeni.
Prin jocuri interactive participanții au lucrat în echipe și au obținut noi cunoștințe despre podcasting, elaborând scenarii despre structura și conținutul viitorului podcast.
În cadrul trainingului, prin exerciții de simulare, trei echipe au înscenat câteva episoade de podcast la tematica oportunităților de voluntariat pentru tineri, care au fost înregistrate cu ajutorul dispozitivelor performante.
Responsabilă de implementarea acestui proiect a fost desemnată echipa de tineri jurnaliști ,,ArtSonor”, care și-a stabilit următoarele obiective privind dezvoltarea capacităților de desfășurare a activității podcast-ului ,,Vocile de mâine” și promovarea istoriilor de succes ale tinerilor în realizarea proiectelor mici de dezvoltare comunitară și idei de afaceri.
La finele atelierului de instruire participanții au primit certificate de competențe din partea organizatorilor.
Evenimentul a fost desfășurat cu susținerea Consiliului raional Ialoveni și a Asociației obștești “Eco-Răzeni”, în cadrul proiectului „MYCS: pentru o societate civilă de tineret mai puternică”, implementat de Fundația Terre des hommes – Moldova, în parteneriat cu Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (România) și Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (Moldova) și cofinanțat de Uniunea Europeană.