Consiliul raional Ialoveni a comemorat eroii căzuți în Războiul de pe Nistru

2 martie 2024

Consiliul raional, Primăria orașului Ialoveni, împreună cu Inspectoratul de Poliție și Secția administrativ-militară, veteranii și serviciile desconcentrate au comemorat astăzi, 02 martie eroii căzuți în Războiul de pe Nistru, când se împlinesc 32 de ani de la începerea conflictului armat pentru apărarea Independenței, Suveranității și Integrității teritoriale a Republicii Moldova.

Evenimentul a început cu un marș solemn la care a luat parte conducerea raionului Ialoveni, veteranii de război, funcționarii Consiliului raional și ai Primăriei orașului Ialoveni, angajații Inspectoratului de Poliție, ai serviciilor desconcentrate și ai Secției administrativ-militare.

La Monumentul Eroilor s-a desfășurat Ceremonia de comemorare a eroilor căzuți pentru apărarea Independenței, Suveranității și Integrității teritoriale a Republicii Moldova.

În cadrul evenimentului, președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia, a adresat un mesaj de gratitudine și de susținere a tuturor veteranilor, pentru vitejia și sacrificiul de care au dat dovadă în timpul luptelor pentru apărarea Patriei.

În memoria eroilor căzuți a fost păstrat un moment de reculegere, apoi a fost oficiat serviciul divin de către un sobor de preoți, iar elevii Liceului Teoretic ,,Petre Ștefănucă” din or. Ialoveni au prezentat un recital de poezie și cântece patriotice.

Muzica ceremonialului a fost asigurată de Orchestra raională de fanfară Ialoveni.

Ceremonia s-a încheiat cu depunere de flori la Monumentul Eroilor.

Consiliul raional Ialoveni își exprimă recunoștința pentru cei 1321 de veterani din localitățile raionului, care au luptat în Războiul nedrept de pe Nistru din vara anului 1992.

181 afișări