Directorii Caselor de cultură au participat la un seminar de instruire organizat de Consiliul raional Ialoveni

7 februarie 2024

Managerii Caselor de cultură din raionul Ialoveni au participat astăzi, 7 februarie la un seminar de instruire privind „monitorizarea activității instituțiilor de cultură”, organizat de Secția cultură a Consiliului raional Ialoveni.  

Vicepreședintele raionului Ialoveni, Petru Beregoi, prezent la eveniment a mulțumit directorilor Caselor de cultură pentru munca prodigioasă pe care o desfășoară, accentuând faptul că „datorită activității lor sunt păstrate valorile autentice și transmise generației noi, prin implicarea acestora în diverse acțiuni de păstrare și promovare a patrimoniului cultural-artistic”.

Totodată, șefa Secției cultură a Consiliului raional Ialoveni, Diana Josu-Braniște, a adresat aprecieri managerilor Caselor de cultură pentru implicarea exemplară, pe parcursul anului 2023, în activitățile atât prevăzute la nivel local cât și la nivel central.

În cadrul întrunirii au fost abordate și subiecte precum: prezentarea activității instituțiilor de cultură din raionul Ialoveni în baza Rapoartelor statistice 2023, greșeli frecvente în completarea rapoartelor de activitate a instituțiilor de cultură din teritoriu, raportarea caselor de cultură la categoriile instituțiilor în baza activității pentru anul 2023, coordonarea evenimentelor organizate în teritoriu în cadrul Festivalului „Mărțișor”.

La finalul seminarului, directorii Caselor de cultură au primit certificatele colectivelor artistice din raionul Ialoveni pentru conferirea sau confirmarea titlului onorific model.

204 afișări