Conducerea raionului Ialoveni a avut mai multe întrevederi în teritoriu cu primarii și conducerea instituțiilor de menire publică

5 ianuarie 2024

Președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia, împreună cu vicepreședinții Eugeniu Secrieru și Petru Beregoi au întreprins pe parcursul săptămânii curente vizite de lucru în localitățile Sociteni, Bardar, Mileștii Mici, Hansca, Molești, Horodca, Ulmu, Văsieni și Ruseștii Noi unde au avut întrevederi cu primarii, directorii instituțiilor de învățământ școlar și preșcolar, precum și cu șefii Centrelor de Sănătate.

Scopul vizitelor a fost de a aborda direct nevoile comunităților locale, de a cunoaște care sunt prioritățile administrației publice locale pentru anul 2024 și unde, conducerea raionului Ialoveni, ar putea interveni cu suportul necesar în fortificarea obiectivelor propuse.

Discuțiile s-au concentrat asupra diverselor aspecte de infrastructură, educație, sănătate, proiecte de dezvoltare locală, inclusiv Programul național de dezvoltare locală „Satul European”, ediția 2024. Atât primarii, cât și directorii instituțiilor de menire publică au avut oportunitatea să împărtășească direct noii conduceri a raionului necesitățile stringente ale comunităților, oferind astfel posibilitatea de a acționa prioritar în soluționarea problemelor.

Consiliul raional s-a angajat să sprijine aceste comunități, luând în considerare soluțiile propuse în timpul discuțiilor.

Prin intermediul acestei vizite și a dialogului deschis, Consiliul raional Ialoveni evidențiază angajamentul său ferm față de progresul comunităților, consolidând legătura dintre administrație și cetățeni, pentru a realiza împreună obiectivele de dezvoltare durabilă, solidaritate și sustenabilitate a proiectelor de îmbunătățire a vieții în comunități.

230 afișări