ÎN LOCALITĂȚILE RAIONULUI IALOVENI SECERIȘUL E ÎN TOI

18 iulie 2023

Munca fermierilor începe odată cu primele raze ale soarelui. În acest an, din cauza vremii calde, secerișul a început mai devreme. În prima săptămână au fost recoltate 67% din toate suprafețele ocupate cu orz de toamnă. Condițiile climaterice și ploile pe alocuri au tărăgănat campania de recoltare.

Fermierii spun că în pofida secetei din anul trecut, anul acesta este unul favorabil pentru culturile cerealiere, iar recolta se arată una bogată. Principiile după care ne conducem spun ei, sunt procentul de umiditate a boabelor și a paielor.

La moment, în raion s-a finisat recoltarea rapiței și a mazării, sunt treierate ultimele suprafețe de orz de toamnă,  orz de primăvară, și e în toi secerișul grâului de toamnă.

Deși se dedică recoltării, fermierii nu uită să monitorizeze și celelalte culturi. Este îmbucurător faptul că, fermierii dispun și de brațe de muncă necesare la înfăptuirea lucrărilor, atât de recoltare, cât și de întreținere a culturilor.

Secerișul este în plină desfășurare pe dealurile din localitățile raionului Ialoveni, iar până în acest moment, rezultatele sunt promițătoare. Specialiștii Direcției Economie a Consiliului Raional Ialoveni susțin și sprijină producătorii agricoli în promovarea dezvoltării durabile a agriculturii.

541 afișări