ÎNTRUNIREA PRODUCĂTORILOR DE LEGUME DIN RAIONUL IALOVENI

18 ianuarie 2023

Marți, 17 ianuarie 2023, în sala mare de ședințe a Consiliului raional Ialoveni, Serviciul agricultură a organizat şi a desfăşurat un seminar pentru producătorii de legume din localitățile raionului.

Cu un mesaj de salut, s-a adresat doamna Victoria MARIAN-BOGOS, Vicepreședintele raionului Ialoveni, care a menționat importanța activității agenților economici din ramura legumiculturii în dezvoltarea social-economică a raionului.

Cu un amplu material informaţional, metodic şi practic, esenţial, s-a adresat, dna Tatiana  NOVAC, Doctor, Conferențiar universitar, Universitatea Tehnică din Moldova, Facultatea de horticultură. Dumneaei a prezentat un raport privitor la unele aspecte tehnologice de producere a legumelor cu folosirea irigației la scară mică, în contextul schimbărilor climatice și specificul cultivării și protecției legumelor în condițiile anului 2023, în special a tomatelor, castraveţilor, ardeilor, vinetelor şi metodele biologice de combatere a dăunătorilor culturilor legumicole.

Inspectorul principal al Direcției Raionale pentru Siguranța Alimentelor, doamna Larisa MUNTEANU a abordat compartimentul bolile și dăunatorii culturilor legumicole, și-a accentuat discursul asupra combaterii moliei miniere a tomatelor, un dăunător de carantină, foarte periculos, depistat și în raionul Ialoveni.

Domnul Semion PLUGARU, conducătorul SRL „AŢ-ZIM”, preşedintele Asociaţiei raionale a producătorilor de legume şi fructe, care este şi colaborator ştiinţific la Institutul de Genetică, Fiziologia și Protecția Plantelor, a prezentat unele recomandări practice pentru cultivarea legumelor şi multiplele soiuri de seminţe de legume, care le produce întreprinderea nominalizată, solicitate atât în republică, cât şi în alte ţări.

Agenda întrunirii a inclus și prezentarea doamnei Ludmila CEBOTARI, inspector superior al Direcției Raionale pentru Siguranța Alimentelor, referitor la respectarea regulilor de producere și comercializare a semințelor și a răsadului de legume.

Cu un bogat material informațional și o prezentare de produse de uz fitosanitar, fertilizanți, îngrășăminte și semințe, ne-a informat domnul Savelie MOCANU, reprezentant al Centrului Științifico-Practic „Protecția plantelor” SRL.

În continuare domnul  Dan  DRAGAN, agronom în compania I.M. „Expert Agrotehn”, ne-a prezentat un material informațional în domeniul fertilizanților, semințelor și a peliculelor pentru construcția serelor.

În cadrul seminarului reprezentantul întreprinderii SRL „AgroSera-Prim”, domnul Victor LUNGU, a prezentat informații referitor la construcția și instalarea serelor, precum și completarea cu echipament.

De asemenea, cu un material informativ interesant a venit și doamna Ana COUTINHO, Director, A.O ”Grădina Moldovei”, care a dezvăluit întrebările ce țin de agroecologie și agrobiodiversități de semințe țărănești.

Toți agenții economici, prestatori de servicii au propus producătorilor de legume mai multe pliante cu informație utilă.

Producătorii de legume au rămas mulțumiți de tematica și întrebările abordate de la seminar și au continuat discuțiile și schimbul de păreri mult încă după finalizarea lui.

113 afișări