GALA SPORTULUI IALOVENEAN 2022

29 decembrie 2022

În scopul totalizării rezultatelor calendarului acțiunilor sportive pentru 2022 și premierii celor mai buni sportivi din localitățile raionului Ialoveni împreună cu antrenorii lor, la 27 decembrie 2022, Consiliul Raional Ialoveni a organizat Festivitatea solemnă ,,Gala Sportului – Ialoveni 2022”.

În cadrul evenimentului au adresat mesaje de felicitare sportivilor de performanță care ne duc faima raionului la nivel național și internațional, partenerii care și-au adus întotdeauna aportul substanțial și investiția în dezvoltarea și promovarea sportului în raionul Ialoveni:

  1. Domnul Mihail SILISTRARU, Președintele raionului Ialoveni;
  2. Domnul Andrei EREMIA, Vicepreședintele raionului Ialoveni;
  3. Domnul Tudor CÎRLAN, Antrenor emerit al Republicii Moldova, Antrenorul anului 2022;
  4. Domnul Sergiu ARMAȘU, Primarul orașului Ialoveni;
  5. Domnul Andrei COVALI, Primarul satului Nimreni, Președintele Asociației Primarilor din localitățile raionului Ialoveni;
  6. Doamna Valentina MEȘINĂ, Primarul comunei Ruseștii Noi;
  7. Domnul Valeriu RAȚĂ, Primarul satului Bardar;
  8. Domnul Eduard MUNTEANU (Preacucernicul Părinte Serafim), Președintele Asociației Raionale de Fotbal Ialoveni;
  9. Domnul Gheorghe STEGĂRESCU, Director, Şcoala Sportivă pentru Copii şi Tineret Ialoveni.

La această serbare sau participat cei mai buni sportivi, antrenori, specialiștii în domeniu împreună cu veteranii sportului.

Administrația raionului Ialoveni a decernat diplome de gratitudine primarilor localităților care au dat dovadă de activitate prodigioasă, implicare activă și contribuție substanțială la dezvoltarea și promovarea sportului în mediul tinerei generații:

  1. Domnul Sergiu ARMAȘU, Primarul orașului Ialoveni;
  2. Domnul Vasile BORTĂ, Primarul satului Costești;
  3. Domnul Valeriu RAȚĂ, Primarul satului Bardar;
  4. Domnul Sergiu CANDU, Primarul satului Văsieni;
  5. Doamna Valentina MEȘINĂ, Primarul comunei Ruseștii Noi.

Administrația raionului Ialoveni a decernat diplome de onoare pentru merite deosebite în promovarea și dezvoltarea sportului:

– Domnului Tudor CÎRLAN, Antrenor emerit al Republicii Moldova, Antrenorul anului 2022;

– Domnului Eugeniu ANDRONACHI, Secretar general, Asociația Raională de Fotbal Ialoveni;

– Domnului Gheorghe STEGĂRESCU, Director, Școala Sportivă pentru Copii şi Tineret Ialoveni.

Administrația raionului Ialoveni a decernat diplome de onoare celor mai bune echipe sportive ale anului 2022:

– Echipa orașului Ialoveni, clasată pe locul I la Olimpida jocurilor sportive ale raionului Ialoveni în anul 2022;

– Echipa satului Bardar, clasată pe locul II;

– Echipa satului Costești, clasată pe locul III.

Administrația raionului Ialoveni a decernat diplome de onoare și premii de merit celor mai buni sportivi ai anului 2022:

– Mihai SPRÎNCEAN, Costești (Atletism);

– Dumitru POPOV, Mileștii Mici, (Lupte greco-romane);

– Nicolae COLȚA, Ialoveni, (Powerlifting).

Administrația raionului Ialoveni a decernat diplome de onoare și premii de merit celor mai buni sportivi ai anului 2022 la probele:

,,Tenis de masă”:

– Cel mai bun sportiv al anului 2022 (bărbaţi) – Veaceslav SĂLCUȚAN, Ialoveni;

– Cea mai bună sportivă al anului 2022 (femei) –  Viorica TONU, Bardar.

,,Şah:

– Cel mai bun sportiv al anului 2022 (bărbaţi) – Sergiu RĂILEAN, Costești;

– Cea mai bună sportivă al anului 2022 (femei) – Aliona ROTARI, Ialoveni.

,,Joc de dame”:

– Cel mai bun sportiv al anului 2022 (bărbaţi) – Gheorghe VRABIE, Văsieni;

– Cea mai bună sportivă al anului 2022 (femei) – Dorina BREAHNA, Costești.

,,Baschet”:

– Cel mai bun sportiv al anului 2022 (bărbaţi) – Alexandru BELOCONI, Ialoveni;

– Cea mai bună sportivă al anului 2022 (femei) – Cristina BUDEANU, Ialoveni.

,,Volei”:

– Cel mai bun sportiv al anului 2022 (bărbaţi) – Sergiu MACOVEI, Bardar;

– Cea mai bună sportivă al anului 2022 (femei) – Elena SPÎNU, Bardar.

,,Lupte”:

– Cel mai bun sportiv al anului 2022 la lupte libere  – Ștefan TONU, Bardar;

– Cel mai bun sportiv al anului 2022 la lupte greco-romane – Anatolie MOLDOVAN, Ialoveni;

– Cea mai bună sportivă a anului 2022 la lupte feminin  – Ana Maria PLĂMĂDEALĂ, Ruseștii Noi;

– Cea mai bună sportivă a anului 2022 la judo (senioare) – Olga MUNTEANU, Costești.

Administrația raionului Ialoveni a decernat diplome de onoare și premii de merit veteranilor sportului în anul 2022:

  1. GABERI Tudor, Ialoveni;
  2. MARDARI Andrei, Ialoveni;
  3. BEREGOI Valeriu, Răzeni;
  4. SAVA Mihail, Costești;
  5. POPA Ion, Țîpala;
  6. ȚERNĂ Sergiu, Mileștii Mici;
  7. VICOL Gheorghe, Suruceni;
  8. TONU Vasile, Bardar;
  9. OLARU Gheorghe, Nimoreni;
  10. CANDU Sergiu, Văsieni;
  11. LECA Ion, Puhoi;
  12. CAZACU Pavel, Horești;
  13. MITEV Ion, Gangura;
  14. PANFIL Tudor, Ruseștii Noi;
  15. BIVOL Valeriu, Bardar;
  16. BIVOL Vasile, Costești;
  17. ANDRONOVICI Eugen, Dănceni;
  18. COCEBAN Nicolae, Malcoci.

Administrația raionului Ialoveni a decernat diplome de onoare și premii de merit celor mai buni specialiști în domeniul sportului în anul 2022:

– RĂILEAN Mihai, Primăria Ialoveni;

– TONU Andrei, Primăria Bardar;

– IONAȘ Veaceslav, Primăria Costești;

– NACU Vasile, Primăria Văsieni;

– PANFIL Valeriu, Primăria Ruseștii Noi.

Administrația raionului Ialoveni a decernat diplome de onoare și premii de merit celor mai active asociații sportive în anul 2022:

– A. O. ,,Vov-Slav-Judo Club”, Costești;

– A. O. Clubul Sportiv ,,Noroc”, Nimoreni;

– A. O. Fotbal Club Văsieni;

– A. O. Fotbal Club ,,Tinerețea”, Suruceni;

– Asociația Raională de Fotbal Ialoveni.

De remarcat faptul că, conform Calendarului acţiunilor sportive pentru anul 2022, Consiliul Raional Ialoveni a organizat o multitudine de competiţii, turnee, campionate, spartachiade, iar cei mai buni sportivi, desemnaţi învingători, au participat în cadrul competiţiilor naţionale şi internaţionale sub egida Ministerului Educației și a federaţiilor sportive de profil.

Sărbătoarea a culminat cu un spectacol muzical-coregrafic oferit de artiștii Ansamblului etnofolcloric ,,Botnenii”, Bardar, conducător artistic – Lilia PLUGARU, artiștii Ansamblului etnofolcloric ,,Haiducii”, Casa raională de cultură ,,Andrei Ungureanu”, conducător artistic – Gheorghe MATEI, împreună cu interpreta de folclor Valentina AGA din s. Suruceni.

Consiliul raional Ialoveni și administrația raionului adresează cordiale felicitări tuturor sportivilor de performanță, antrenorilor, specialiștilor în domeniu și veteranilor sportului, pentru munca asiduă, efortul și pregătirea temeinică de a ne reprezenta cu demnitate raionul la competițiile naționale și internaționale!

152 afișări