Rezultatele investițiilor în tineri, evaluate în teren: Alte 19 proiecte monitorizate de conducerea raionului
18 iunie 2026
Conducerea raionului Ialoveni, reprezentată de președinta raionului, Natalia Eremia, și vicepreședintele raionului, Petru Beregoi, împreună cu directorul executiv al Asociației Obștești „Eco-Răzeni”, Sergiu Gurău, au efectuat, la data de 18 iunie 2026, cea de-a doua vizită de monitorizare a implementării proiectelor finanțate prin Programul raional „Fondul pentru Tineri Ialoveni”, în cadrul rundei a XXXII-a de granturi mici pentru tineri.
Vizitele de monitorizare au fost realizate în 8 localități ale raionului, unde au fost implementate 19 proiecte menite să contribuie la îmbunătățirea condițiilor educaționale și de dezvoltare pentru copii și tineri.
Printre rezultatele obținute se numără amenajarea spațiilor de recreere în instituțiile de învățământ, modernizarea mediului educațional prin crearea unor condiții favorabile învățării inovative, dotarea claselor cu materiale didactice, mobilier ergonomic și echipamente tehnice, precum și procurarea costumelor tradiționale pentru ansamblurile de dansuri populare.
În cadrul vizitelor au fost evaluate rezultatele proiectelor, gradul de realizare a activităților planificate și impactul acestora asupra beneficiarilor. De asemenea, au fost purtate discuții cu reprezentanții grupurilor de inițiativă, administrațiile instituțiilor și autoritățile publice locale privind sustenabilitatea investițiilor realizate și perspectivele dezvoltării unor noi inițiative dedicate tinerilor.
Amintim că, în cadrul rundei a XXXII-a de granturi mici, finanțată de Consiliul raional Ialoveni și implementată de Asociația Obștească „Eco-Răzeni”, au beneficiat de suport financiar 38 de proiecte ale consiliilor locale de tineret, consiliilor elevilor și grupurilor de inițiativă civică din 15 localități ale raionului Ialoveni. Bugetul total aprobat pentru această rundă de finanțare constituie 304 500 lei.









