O expoziție de lucrări a elevilor, dedicată tradițiilor pascale, a fost vernisată în cadrul Consiliului raional Ialoveni

9 aprilie 2026

Consiliul raional Ialoveni găzduiește, în perioada 8–20 aprilie 2026, expoziția tematică „Tradiții Pascale”, organizată de Direcția Generală Educație Ialoveni, în parteneriat cu Centrul de Creație al Elevilor din raionul Ialoveni.

În cadrul expoziției sunt expuse lucrări realizate cu multă migală și creativitate de către elevi și copii din instituțiile de învățământ general și preșcolar din raion. Aceste creații reflectă frumusețea și autenticitatea tradițiilor pascale, valorificate prin artă, culoare și imaginație.

Evenimentul are drept scop promovarea valorilor culturale și spirituale, precum și susținerea și încurajarea talentului tinerelor generații, oferindu-le oportunitatea de a-și expune lucrările într-un cadru public.

Consiliul raional Ialoveni apreciază implicarea elevilor, dedicația cadrelor didactice și efortul organizatorilor în realizarea acestui eveniment de suflet.

În contextul Sărbătorilor Pascale, Consiliul raional Ialoveni adresează tuturor locuitorilor cele mai sincere urări de sănătate, liniște sufletească și bucurii alături de cei dragi. Fie ca lumina Învierii să aducă speranță, pace și încredere în fiecare casă.

11 afișări