𝗖𝗼𝗺𝗶𝘀𝗶𝗮 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗦𝗶𝘁𝘂𝗮𝘁̦𝗶𝗶 𝗘𝘅𝗰𝗲𝗽𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗲 𝗮 𝗿𝗮𝗶𝗼𝗻𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗜𝗮𝗹𝗼𝘃𝗲𝗻𝗶 𝘀̦𝗶-𝗮 𝘁𝗲𝘀𝘁𝗮𝘁 𝗰𝗮𝗽𝗮𝗰𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮 𝗱𝗲 𝗿𝗲𝗮𝗰𝘁̦𝗶𝗲 𝗶̂𝗻 𝗰𝗮𝘇𝘂𝗿𝗶 𝗱𝗲 𝘂𝗿𝗴𝗲𝗻𝘁̦𝗮̆ 𝗽𝗿𝗶𝗻𝘁𝗿-𝘂𝗻 𝗲𝘅𝗲𝗿𝗰𝗶𝘁̦𝗶𝘂 𝗱𝗲 𝘀𝗶𝗺𝘂𝗹𝗮𝗿𝗲

16 martie 2026

În incinta Consiliului raional Ialoveni, la data de 13 martie a fost desfășurat un exercițiu de simulare a unei situații excepționale pe teritoriul raionului Ialoveni, care a impus convocarea, de la primele ore ale dimineții, a Comisiei pentru Situații Excepționale a raionului Ialoveni și activarea Punctului Teritorial de Dirijare în Situații Excepționale.

Scopul exercițiului a fost verificarea nivelului de pregătire a autorităților publice și a instituțiilor responsabile în gestionarea situațiilor excepționale la protecția civilă, precum și perfecționarea mecanismelor de cooperare și coordonare între serviciile implicate.

În cadrul antrenamentului, au fost simulate acțiuni de intervenție, luarea deciziilor operative și coordonarea forțelor și mijloacelor pentru gestionarea eficientă a unei situații de urgență. Activitatea s-a desfășurat conform Planului de pregătire în domeniul protecției civile pentru anul 2026 și a contribuit la consolidarea capacităților instituționale de reacție promptă și eficientă în cazul producerii unor situații excepționale.

Consiliul raional Ialoveni subliniază că astfel de exerciții sunt esențiale pentru asigurarea securității populației și pentru îmbunătățirea capacității de răspuns a autorităților în fața riscurilor și situațiilor de urgență.

181 afișări