Consiliul raional Ialoveni informează cetățenii că situația privind alimentarea cu apă potabilă în orașul Ialoveni și satele Sociteni, Danceni este monitorizată permanent
14 martie 2026
În contextul informațiilor apărute în spațiul public privind poluarea râului Nistru cu substanțe petroliere, Consiliul raional Ialoveni informează cetățenii că situația privind alimentarea cu apă potabilă în orașul Ialoveni și satele Sociteni, Danceni este monitorizată permanent, iar la acest moment nu există motive de îngrijorare.
Serviciile responsabile urmăresc evoluția situației și mențin o comunicare permanentă cu instituțiile competente la nivel național.
Orașul Ialoveni, și satele Sociteni și Dănceni, care sunt alimentate cu apă potabilă prin sistemele gestionate la nivel regional, sunt aprovizionate în condiții normale, iar calitatea apei furnizate este monitorizată conform normelor în vigoare.
Autoritățile raionale vor continua să urmărească atent evoluția situației și vor informa prompt cetățenii în cazul apariției unor schimbări sau recomandări suplimentare.
Îndemnăm locuitorii raionului să se informeze doar din surse oficiale și să evite răspândirea informațiilor neconfirmate.
Tweet 20 afișări


