Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, în vizită de lucru în raionul Ialoveni

12 februarie 2026

Viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a efectuat astăzi, 12 februarie, o vizită de lucru în raionul Ialoveni. Agenda oficială a inclus o întrevedere cu conducerea raionului Ialoveni, cu primarii localităților, reprezentanții serviciilor desconcentrate, precum și vizite în satele Dănceni, Molești, Hansca și în orașul Ialoveni, pentru evaluarea proiectelor de infrastructură implementate prin intermediul Programelor Naționale „Satul European” și „Europa este aproape”.

În cadrul discuțiilor cu autoritățile publice locale de nivelul I și II au fost analizate prioritățile investiționale pentru perioada următoare, necesitățile stringente ale comunităților și soluțiile pentru continuarea dezvoltării infrastructurii regionale. Un accent deosebit a fost pus pe modernizarea drumurilor, extinderea rețelelor de apeduct și canalizare, eficiența energetică a instituțiilor publice și îmbunătățirea condițiilor din instituțiile educaționale și sociale.

Vizitele în teritoriu au oferit posibilitatea evaluării directe a stadiului proiectelor realizate, a impactului acestora asupra calității vieții cetățenilor și a identificării unor noi oportunități de finanțare. Autoritățile locale au prezentat rezultatele obținute, dar și provocările întâmpinate în procesul de implementare.

Conducerea raionului Ialoveni își exprimă aprecierea față de Guvernul Republicii Moldova și Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale pentru implicarea activă și sprijinul constant acordat comunităților locale, evidențiind necesitatea consolidării colaborării dintre autoritățile centrale și cele locale, în vederea asigurării unei dezvoltări durabile a raionului. Totodată, Consiliul raional Ialoveni își reconfirmă determinarea de a iniția și susține proiecte strategice menite să modernizeze infrastructura și să îmbunătățească în mod real calitatea vieții cetățenilor din toate localitățile raionului.

25 afișări